Pe lângă sprijinul pentru Chinteni, Boc vrea aqua park și la Cluj-Napoca: "Nu pot spune zonele, ar exploda prețurile"

Pe lângă sprijinul pentru Chinteni, Boc vrea aqua park și la Cluj-Napoca: "Nu pot spune zonele, ar exploda prețurile"

Primăria Cluj-Napoca va sprijini administrația din Chiteni pentru realizarea unui aqua park, dar caută și terenuri viabile în municipiu. 

"Avem în Borhanci un proiect pentru un bazin olimpic, avem discuții cu doamna primar din Chinteni despre aqua park-ul de acolo și am propus să achitam o parte din cofinanțarea de 25 milioane de euro. Primăria caută locații alternative și în Cluj-Napoca, private, terenuri care trebuie expropriate. Nu pot da numele lor, pentru că ar exploda prețurile acolo", a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Primăria Chinteni are deja realizate documentațiile pentru aquapark-ul din comună, lucrare estimată la 25 milioane de euro, acceptată spre finanțare din fondurile Ministerului Turismului. Proiectul Aqua Park Chinteni va avea o suprafaţă de 6,6 hectare. Construcţia urmează sa fie finalizată în 2 ani. 

Aqua Parkul din Cluj-Napoca era prevazut a fi construit in Parcul Est. Conform proiectanților de la Novelty AE, aqua park-ul ar fi avut o suprafață construită de 20.900 mp, iar partea exterioară ar fi cuprins bazine, spații verzi și alei pietonale desfășurate pe o suprafață de 100.000 mp. „Vedeta” aqua park-ului ar fi urmat să fie toboganul King Cobra, un echipament cu o înălțime de 17,5 m și o capacitate de 480 utilizatori/ oră. Vizitatorii ar fi avut la dispoziție o parcare cu 1.200 de locuri.

Conform devizului întocmit de Novelty, la comanda Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, valoarea estimată a investiției este de 198 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). Costurile construcției și montajului sunt estimate la 125 de milioane (fără TVA), restul investiției reprezentând dotările.

 

Comenteaza