Peste 33 milioane lei din PNRR pentru renovarea Prefecturii Cluj

Peste 33 milioane lei din PNRR pentru renovarea Prefecturii Cluj

Prefectul Clujului, Irina Munteanu, a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări necesare realizării proiectului: Renovarea energetică moderată, modernizarea și dotarea clădirii Palatului Administrativ al județului Cluj, monument istoric de categorie B, finanțat prin PNRR, componenta C5 – Valul Renovării, axa 2- Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B- Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.

„Acordul contractual, în valoare de 33.717.014,76 lei cu TVA, a fost încheiat cu Asocierea EURAS SRL (lider de asociere), ADDCONCEPT SRL (asociat 1) și ARHING SRL (asociat 2) în calitate de Antreprenor. Durata de execuţie a contractului este de 16 de luni de la data semnării, fără a se depăși termenul maxim de 31 mai 2026.

Lucrările contractate prevăd intervenţii ample la clădirea Palatului Administrativ al judeţului Cluj, precum refacerea faţadelor şi a şarpantei, reabilitarea energetică a sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu, instalarea unor sisteme eficiente de climatizare, modernizarea instalaţiilor de iluminat şi instalarea a două staţii cu câte două puncte de încărcare pentru maşini electrice.

Precizăm că acordul contractual încheiat în septembrie 2023 cu Asocierea SC TOMOROGA CONSTRUCT SRL a fost anulat de Curtea de Apel Cluj prin Decizia Civilă nr. 482/2024, cu repunerea părților în situația anterioară.

 Pentru detalii privind proiectul implementat de Instituţia Prefectului – judeţul Cluj, vă rugăm să consultaţi secţiunea dedicată de pe portalul instituţiei”, a comunicat Prefectura Cluj.

Comenteaza