Peste 600 de proiecte vor primi finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Cluj

Peste 600 de proiecte vor primi finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Cluj
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Comisiile de specialitate constituite la nivelul Consiliului Județean Cluj au încheiat procesul de evaluare și selecție a celor 660 de proiecte depuse de către organizațiile non-profit și de entitățile publice din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, precum și a cultelor religioase.

,,La finalul unui proces extrem de riguros de selecție a celor mai bune proiecte, avem toată convingerea că inițiativele ce urmează să fie susținute vor avea un impact semnificativ asupra comunității clujene”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Cele mai multe cereri au fost înregistrate în sfera cultelor – 343 de solicitări, din care vor fi finanțate 336, bugetul alocat acestui domeniu fiind de 3.000.000 de lei. Un număr semnificativ de proiecte au fost depuse și în sfera tineretului – 117, din care 105 au fost propuse spre finanțare, respectiv 115 cereri la cultură, din care 111 urmează să fie susținute din fondurile alocate, fiecăruia dintre cele două domenii fiindu-i repartizată suma de 900.000 de lei.

Pentru susținerea structurilor sportive Consiliul Județean a alocat 2.000.000 de lei, sumă ce va fi utilizată pentru cele 84 de proiecte, din totalul de 85 depuse, care au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament.

Lista entităților ale căror inițiative îndeplinesc condițiile cerute pentru acordarea de finanțare, împreună cu suma propusă a fi alocată fiecărei organizații, va fi supusă spre dezbatere și aprobare în plenul Consiliului Județean.

Lista proiectelor câștigătoare poate fi consultată pe site-ul oficial al instituției (www.cjcluj.ro) la secțiunea Informații Publice – Cereri de finanțare nerambursabilă.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...