Peste 60.000 de persoane vor călători gratis cu CTP

Peste 60.000 de persoane vor călători gratis cu CTP
Un număr impresionant de persoane va putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun al CTP Cluj de la 1 septembrie.

Compania de Transport Public anunţă că, de la începutul lunii viitoare, 60.200 de persoane vor putea călători gratuit în întreaga zonă metropolitană. Măsura vine în urma negocierilor dintre conducerea CTP şi primăriile din Cluj-Napoca, Floreşti şi Apahida. Până acum, doar pensionarii din Cluj-Napoca şi cei din Floreşti aveau curse gratuite, pe baza unor subvenţii oferite de Consiliile Locale. Noutatea este că aceştia vor putea circula pe întregul areal al zonei metropolitane.

Dintre cei peste 60.000 de călători care vor putea circula cu abonament gratuit, 57.000 sunt din Cluj-Napoca: 48.000 de pensionari, 5.100 persoane persecutate pe motive politice, 740 veterani sau văduve de război, 310 eroi ai Revoluţiei de la 1989, iar 2.850, persoane cu dizabilităţi. Lor li se adaugă 2.200 de pensionari din comuna Floreşti şi 1.000 din comuna Apahida. 

Aceste persoane îşi vor putea obţine abonamentele gratuite de la casele speciale ale Companiei de Transport Public. Pentru a nu fi amendaţi, ei trebuie să aibă asupra lor, în mijloacele de transport în comun, abonamentul şi un act de identitate.

21 de localităţi deserveşte, începând cu 25 aprilie, CTP. Este vorba despre Cluj-Napoca, Feleacu, Vâlcele, sat Gheorgheni, Ciurila, Floreşti, Luna de Sus, Baciu, Feiurdeni, Satu Lung, Sânmartin, Chinteni, Apahida, Sînnicoara, Dezmir, Corpadea, Coruşu, Săliştea Nouă, Mera, Suceag şi Popeşti.

Comenteaza