Peste 80 de cereri de buletin, în comuna Săvădisla
- Scris de Ovidiu Cornea
- 16 Feb 2011, 14:05
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Un număr de 81 de cereri a fost depus de locuitorii din comuna Săvădisla pentru eliberare de acvte de identitate, în cadrul unei acţiuni organizate de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) din Cluj, subordonată Consiliului Judeţean Cluj.
Acţiunea a fost întreprinsă cu o staţie mobilă.
Dintre cereirle primite, cele mai multe au provenit de la persoane cărora le-a expirat cartea de identitate -34, apoi de la persoane care a trebuit să le preschimbe – 29.
Între 2009-2010 angajaţii DJEP Cluj au efectuat un număr de 17 acţiuni cu staţia mobilă în comune din judeţul Cluj, în unele cazuri fiind efectuate şi câte 2 acţiuni în aceeaşi comună.
În total au fost strânse 1.860 de cereri de eliberare de cărţid e identitate, pentru persoane care nu au posibilitatea de a se prezebnta la serviciile locale pentru eliberarea sau preschimbarea documentelor de identitate, conform uznui comunicat transmis de CJ Cluj.
„Consiliul Judeţean Cluj va lua toate măsurile necesare pentru ca deplasările în teritoriu cu staţia mobilă în vederea preluării documentelor pentru tipărirea cărţilor de identitate să continue şi în perioada următoare, încercându-se acoperirea uei cât mai mari părţi a judeţului”, a afirmat Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.

Comenteaza