Piaţa Mihai Viteazul, ocupată de grinzi FOTO

Piaţa Mihai Viteazul, ocupată de grinzi FOTO
Constructorii podului Traian din Cluj-Napoca au adus miercuri noaptea o parte dintre grinzi.

Piaţa Mihai Viteazul este ocupată, pe latura sa estică, de trailerele care au adus grinzi pentru podul Traian. E vorba despre şase dintre cele 11 grinzi de 33,7 metri necesare pentru construirea podului, transportate de la Breaza. Acestea au ajuns la Cluj în cursul noptii, împreună cu o macara de 500 de tone care a fost instalată pe malul drept.

Celelalte cinci grinzi urmează să sosească în noaptea de joi spre vineri. "Din păcate vremea nu ne permite să montăm grinzile vineri, aşa cum era planificat", a spus viceprimarul Dan Tarcea. Podul Traian ar urma să fie inaugurat la 1 iunie.

Licitaţia pentru construirea podului a fost câştigată de societatea Diferit, care a propus o ofertă financiară de 6,5 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Podul va avea patru benzi de circulație, fiecare de câte 3,5 m, două piste de biciclete, a câte 1,6 m, și două trotuare cu lăţimea variabilă, între 2,2 şi 3,5 m. Proiectul tehnic a fost realizat de societatea Expert Proiect 2002.

Primăria a dat ordinul de începere a lucrărilor la 1 iunie 2016, dar constructorul a început efectiv lucrul în 22 august. S-a dat vina atunci pe necesitatea obţinerii unor avize şi mutării unor reţele utilitare. Durata de execuţie stabilită a fost de şase luni, însă, potrivit contractului, lucrările au putut fi întrerupte pe durata sezonului rece.

 

Etichete
Comenteaza