Planuri noi pentru mutarea sediului Consiliului Judeţean
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 14 Mar 2011, 23:37
- Administraţie
- Ascultă știrea

Reprezentanţii CJ nu pot estima când vor putea să-şi mute sediul în noua clădire de pe strada Dorobanţilor, din vecinătatea Bibliotecii Judeţene "O. Goga". "Din păcate, licitaţia privind atribuirea contractului de mobilier a fost blocată în instanţă de una dintre firmele concurente. Astfel, suntem obligaţi să aşteptăm cel puţin 10 zile până când instanţa se va pronunţa. Să sperăm că vom putea continua totuşi această procedură, ca să putem să ne mutăm în primăvara aceasta", a spus vicepreşedintele administraţiei judeţene, Radu Bica.
În schimb, a fost deschisă licitaţia pentru dotarea tehnică. "Iniţial, ne doream ca anul acesta să repetăm procedura de licitaţie şi să atribuim atât contractul de mobilier, cât şi pe cel pentru dotările tehnice, la pachet. Dar pentru că Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a luat altă decizie şi acum mai avem o altă contestaţie şi în instanţă, am hotărât că nu are rost să stăm pe loc cu cel de-al doilea contract. Ar fi bine ca măcar în privinţa dotărilor tehnice să nu mai întâmpinăm probleme", a precizat Bica. La licitaţia privind dotarea tehnică a noii clădiri de pe Dorobanţilor s-au prezentat două societăţi, EnergoBit Cluj-Napoca şi Quartz Matrix. EnergoBit a depus o ofertă financiară de 208.825 de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA) (49.720 de euro), cu un termen de livrare de 24 de luni, iar cea de-a doua a propus 231.746 de lei, fără TVA (55.177 de euro), cu termen de livrare de maximum 45 de zile. "Vom soluţiona această licitaţie în termenul legal, pentru a avea asigurate măcar dotările tehnice, urmând ca ulterior să atribuim şi contractul de mobilier", a spus Bica.