Planurile primăriei cu Casa de Cultură a Studenţilor

Planurile primăriei cu Casa de Cultură a Studenţilor
Începând cu 1 octombrie, Primăria Cluj-Napoca va prelua oficial în administrare Casa de Cultură a Studenţilor. Edilul Sorin Apostu a precizat că va semna noi parteneriate cu universităţile clujene în vederea organizării activităţilor studenţeşti în incinta acestui obiectiv. Până în 1 octombrie vor fi montate noile scaune în sala de spectacole, iar imobilul va fi dotat şi cu sistem de aer condiţionat.
Primarul Sorin Apostu a declarat că nu va mai închiria spaţiile din Casa de Cultură a Studenţilor decât în scop cultural. “În prezent, nici o firmă sau altă organizaţie nu deţine spaţii închiriate în incinta Casei de Cultură a Studenţilor şi nici nu intenţionez să redeschid acest obicei. Pe vremea când directorul acestei instituţii era domnul Silviu Corpodean, a fost prelungit contractul pentru clubul Kharma până în 2020. Este un contract perfect legal, aşa încât nu avem ce să facem. Oricum, nu e o aşa mare probelemă, atâta timp cât Casa de Cultură a Studenţilor încasează beneficii de pe urma acestui contract. Însă alte contracte similare nu vom mai semna”, a spus Apostu.

Planul primăriei este de a transforma Casa de Cultură a Studenţilor într-o platformă culturală, adresată în special tinerilor. “Vom semna parteneriate cu toate universităţile clujene, astfel încât evenimentele social-culturale să fie organizate în incinta Casei de Cultură a Studenţilor. Această instituţie va deveni cea mai activă pentru a promova interesele studenţilor”, a declarat primarul. El a completat că lucrările de investiţie programate în clădire vor fi finalizate până la 1 octombrie. “Am cerut să fie schimbate scaunele şi să fie instalat un sistem de aer condiţionat”, a anunţat Sorin Apostu.

Comenteaza