PNL Cluj va depune plângere la Parchet privind realizarea centurii Vâlcele-Apahida

PNL Cluj va depune plângere la Parchet privind realizarea centurii Vâlcele-Apahida
Liderii PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară şi deputatul Horea Uioreanu, au anunţat că vor face plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la modul în care s-a derulat proiectul centurii Vâlcele-Apahida.

"Cineva trebuie să răspundă pentru modul în care a fost realizat acest proiect tehnic şi pentru modul în care a fost atribuit contractul. Nu pot aduce dovezi, dar sunt convins că sunt foarte multe nereguli, pentru că astfel am ajuns să tot plătim, iar centura să nu se mai termine", a declarat Uioreanu.

Nicoară a spus că cei de la putere au refuzat proiectul iniţial al centurii, preferând să atribuie licitaţia firmelor de casă ale PDL: "Acest proiect a fost promovat de Emil Boc şi de ministrul Transporturilor de la vremea respectivă, Gheorghe Dobre, pentru că noi aveam o altă varinată ocolitoare care viza drumurile judeţene, pe traseul Tureni - Aiton - Vâlcele. Varianta era mult mai ieftină, deoarece nu presupunea expropieri".

Semnatarul plângerii PNL Cluj la Parchet, ce va fi depusă mâine, va fi Horea Uioreanu.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .