PNRR: 30 milioane lei pentru consolidarea seismică şi eficientizarea energetică a clădirilor din Cluj-Napoca

PNRR: 30 milioane lei pentru consolidarea seismică şi eficientizarea energetică a clădirilor din Cluj-Napoca

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, luni, în prezenţa prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă şi a lui Céline Gauer, director general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, 12 noi contracte finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de peste 1,4 miliarde de lei.

Ministerul Dezvoltării a transmis, luni, într-un comunicat de presă, proiectele vizează renovarea energetică şi consolidarea seismică a unor clădiri publice şi rezidenţiale, iar valoarea totală a acestora este de 1.402.767.238,52 lei. 
"Îi îndemn pe reprezentanţii autorităţilor locale să rămână aproape de Ministerul Dezvoltării şi să colaboreze pentru implementarea proiectelor finanţate prin Valul Renovării, prin care România are şansa să investească peste 5,5 miliarde de euro pentru renovarea, modernizarea şi creşterea eficienţei energetice, într-o perioadă în care criza ne arată cât este de important fiecare gest menit să ducă la un consum cumpătat al energiei. La nivelul Guvernului urmărim alinierea componentelor de reforme şi investiţii. Îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate a permis plata primei tranşe de finanţare care, alături de prefinanţarea obţinută, înseamnă fonduri de 6,35 miliarde de euro pentru România. Continuăm efortul de coordonare instituţională şi pregătim documentele necesare pentru a doua cerere de plată, astfel încât ţara noastră să valorifice resursele disponibile prin PNRR pentru proiecte de modernizare şi dezvoltare", a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, citat în comunicatul de presă.  

 
 "Ministerul Dezvoltării oferă sprijin pentru comunităţile locale în vederea consolidării seismice a locuinţelor şi clădirilor publice şi a eficientizării energetice a şcolilor, spitalelor şi a altor clădiri importante. Proiectele semnate astăzi au o valoare foarte mare şi sunt extrem de importante, în special în contextul cutremurului resimţit, în România, zilele trecute. Dintre cele 12 contracte, două cereri de finanţare vizează consolidarea seismică şi renovarea energetică moderată a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale din judeţele Buzău şi Caraş-Severin, încadrate în clasa RsI de risc seismic, iar una are ca obiectiv renovarea integrată a Maternităţii Bucur, un obiectiv de o importanţă deosebită atât pentru copiii care se nasc aici, cât şi pentru familiile lor", a subliniat ministrul dezvoltării, Cseke Attila. 

Contractele de finanţare semnate vizează la Cluj-Napoca: creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe - 33.614.098,72 lei; 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Etichete
Comenteaza