Premierul Emil Boc testează Autostrada Transilvania cu un Duster. GALERIE VIDEO ŞI FOTO

Premierul Emil Boc testează Autostrada Transilvania cu un Duster. GALERIE VIDEO ŞI FOTO
Primul ministru Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au tăiat panglica celor 10 kilometri de autostradă dintre Turda şi Câmpia Turzii.
Premierul Emil Boc a testat astăzi, la bordul unei Dacii Duster, cei 52 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania. Cel mai recent construit tronson al acesteia, Turda - Câmpia Turzii, a fost inaugurat în această dimineaţă. La ceremonia tăierii panglici au participat, alături de premier, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi reprezentanţii Bechtel ENKA.

Emil Boc a declarat că se aşteaptă alocările bugetare de anul viitor pentru a se vedea cum se vor continua lucrările la Austostrada Transilvania. Se ia în calcul inclusiv un parteneriat public-privat. Prioritar pentru Guvern este coridorul 4 Pan-European, Arad - Sibiu - Bucureşti, pentru care există şanse să se obţină finanţare de la Uniunea Europeană.

"În doi ani, am inaugurat 116 kilometri de autostrăzi sau drumuri cu regim de autostradă. Dacă în fiecare an de după Revoluţie se construiau câte 60 de kilometri de autostradă, acum aveam 1.200 de kilometri. E foarte greu în condiţii de criză să investim în autostrăzi, dar vom încerca să continuăm lucrurile pe care le-am început", a spus Emil Boc.

La inaugurarea celor 10 kilometri de autostradă au participat o sumedenie de reprezentanţi ai instituţiilor publice clujene: primarul Clujului, Sorin Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, senatorul Mihail Hărdău, deputaţii Adrian Gurzău şi Daniel Buda, subprefectul Vasile Cozma, viceprimarul Clujului, Radu Moisin, primarii din Câmpia Turzii, Băişoara şi Mihai Viteazu, precum şi directorul ITM Cluj. De asemenea, au fost prezenţi ambasadorii Statelor Unite, Mark Gitenstein, şi Turciei, Ayse Sinirlioglu.

Secţiunea Turda – Câmpia Turzii în cifre


Cel mai mare avantaj al inaugurării tronsonului Turda – Câmpia Turzii îl reprezintă scurtarea cu zeci de minute drumului prin evitarea traficului de coşmar de pe DN1 între cele două municipii.

Secţiunea de 10 km dintre Turda şi Câmpia Turzii include două noduri rutiere (Turda şi Luna), 9 structuri (pasaje subterane şi supraterane) şi 48 de podeţe, ne-au declarat oficialii Bechtel. Pe acest sector s-au efectuat următoarele lucrări şi s-au folosit următoarele materiale:

Excavare 475.000 m3
Umplere 1.500.000 m3
Beton 43.000 m3
Fundaţie balast şi piatră spartă 260.000m3
Asfalt 190.000 tone
Gard protecţie 42.000 m2
Parapeţi 55.000 m
Marcaj rutier 14.500 m2


CITEŞTE ŞI:
Autostrada Transilvania are, de sâmbătă, 52 de kilometri

Comenteaza