Prima investiţie în Tetarom IV: parc fotovoltaic

Prima investiţie în Tetarom IV: parc fotovoltaic
Noul parc industrial va fi în comuna Feleacu şi va primi finanţare europeană.

 După îndelungate dezbateri în Comisia de urbanism a Consiliului Judeţean Cluj, Planul Urbanistic Zonal, ce vizează realizarea unui nou parc industrial în comuna Feleacu, a fost aprobat. Preşedintele Alin Tişe a precizat că viabilizarea terenului pe care se va desfăşura acest proiect va fi susţinută din fonduri europene. O bună parte din teren va avea ca destinaţie un parc fotovoltaic.

 

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru realizarea Tetarom IV a fost adoptat ieri în Comisia tehnică de urbanism a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.  “Este vorba despre proiectul pe care îl vom dezvolta împreună cu administraţia din Feleacu, cu care ne-am asociat în sensul acesta. Tetarom IV va găzdui un parc fotovoltaic, iar în acest sens, suntem în discuţii cu mai mulţi investitori străini”, a declarat preşedintele CJ, Alin Tişe. Acesta a precizat că pentru viabilizarea terenului pe care se va realiza noul parc industrial (Tetarom IV), vor fi accesate fonduri europene. Consilierul judeţean PSD Dan Canta, cel care a votat împotriva PUZ-ului pentru acest proiect, afirmă că numai viabilizarea terenului va costa 14 milioane de euro.

 

“Este inadmisibil să te apuci să cheltui atâţia bani pentru a asigura infrastructura pe nişte dealuri. Şi pentru ce, pentru un parc fotovoltaic? Păi, pentru un astfel de obiectiv se găseau destule terenuri care să nu necesite investiţii atât de costisitoare. De pildă, în comuna Chinteni, există astfel de terenuri”, a spus Canta. Administraţia locală Feleacu s-a angajat să cedeze pentru Tetarom IV nu mai puţin de 87 de hectare din suprafaţa unei păşuni. Din acest teren, 15 hectare vor fi folosite pentru un parc fotovoltaic.

Comenteaza