Primăria a rupt contractul cu Fundația "Primăvara Clujană". "U" Cluj s-ar putea întoarce în Baza “Dan Anca”

Primăria a rupt contractul cu Fundația "Primăvara Clujană". "U" Cluj s-ar putea întoarce în Baza “Dan Anca”
| Foto: foto: radio.ubbcluj.ro

Decizia de încetare a contractului cu fundația care administrează baza sportivă din Gheorgheni a fost adoptată astăzi. În trecut, acolo se antrenau juniorii de la "U" Cluj, iar primăria vrea ca micii fotbaliști să revină pe "Dan Anca".

La opt ani de la semnarea asocierii cu Fundația “Primăvara Clujană”, care adminstra Baza sportivă “Dan Anca”, municipalitatea a decis încetarea contractului. Deși colaborarea se întindea iniţial pe o perioadă de 40 de ani, Primăria a profitat de faptul că o parte din teren a fost retrocedată unei persoane fizice și a cerut încetarea asocierii.

Deși reprezentanții fundației susțin că o reziliere a contractului este imposibilă în lipsa unei decizii judecătorești, propunerea a fost suspusă la vot în cadrul şedinței extraordinare a Consilului Local și a fost adoptată în unanimitate.

“Este un subiect de maxim interes pentru Cluj și pentru cei 600 de juniori de la Universitatea, care azi nu au unde să se antreneze în condiții decente. Renunțarea la asociere este o decizie pe care suntem nevoiți să o propunem, după mai bine de 5-6 luni de zile în care am încercat toate soluțiile în a găsi o rezolvare amiabilă. Am ajuns în acest punct după epuizarea tuturor soluțiilor amiabile pe care le-am încercat.

Mi-am atras critici serioase din partea părinților pentru că am acceptat să mergem pe această cale în prealabil. Nu am găsit niciun fel de înțelegere rațională din partea partenerilor de asociere. Planul Primăriei este de a înceta acest contract, care este păgubos pentru interesul public. Baza sportivă trebuie reîntregită pentru ca acei copii să o poată utiliza, prin procedurile legale de achiziționare a suprafeței de teren de 2.650 de mp.

E necesară și o invesiției publică, gestionată de oraș pentru ceea ce înseamnă “U” Cluj și cei doritori să facă performanță. În consecință, acesta a fost primul pas, dacă buna-credință va exista, așteptăm să discutăm care sunt condițiile în care vom merge mai departe. Orașul a luat deja decizia de a nu mai sta în așteptare pentru că această pasivitate durează de ceva vreme. Dacă va fi nevoie vom merge și în instanță, dacă este nevoie”, a spus primarul Emil Boc.

Comenteaza