Primăria alocă peste 20 de milioane de lei pentru spitale din Cluj-Napoca

Primăria alocă peste 20 de milioane de lei pentru spitale din Cluj-Napoca

În ședința ordinară de vineri, 13 iunie, Consiliul Local va aproba alocări financiare pentru 11 unități sanitare din Cluj-Napoca, cu o valoare totală de peste 20 de milioane de lei. Banii merg pentru dotarea spitalelor și achiziția de aparatură medicală. De asemenea, fondurile vor acoperi și o parte din cheltuielile spitalelor pentru lucrări de infrastructură.

Bani pentru spitalele din Cluj-Napoca, în 2025

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” - 1.000.000 de lei. 
Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca - 480.000 de lei.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca - 750.000 de lei
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase - 1.200.000 de lei
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj - 1.400.000 de lei
Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” - 1.500.000 de lei
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca - 900.000 de lei
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal -  1.100.000 de lei
Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” - 3.110.000 de lei
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca - 620.000 de lei
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj - 8.130.000 de lei

Suma totală alocată de Primărie în 2025 pentru spitalele din municipiu este de 20.190.000 lei.

De asemenea, Consiliul Local va aproba alocarea sumei de 409.200 lei de la bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM) Cluj, structură aflată în subordinea administrației locale, pentru Fundația pentru Îngrijirea Vârstnicului, în vederea acordării de servicii de asistentă socială.

 

Etichete
Comenteaza