Primăria cere în instanţă închiderea magazinului Get High
- Scris de Alin Golban
- 07 Sep 2011, 01:13
- Administraţie
- Ascultă știrea

Magazinul Get High de pe Bulevardul Moţilor a fost controlat ieri de comisarii Gărzii Financiare, ai Protecţiei Consumatorilor, de inspectorii Autorităţii de Sănătate Publică, poliţiştii locali şi ofiţeri de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate. Poliţiştii au găsit la vânzare două substanţe noi faţă de cele nouă găsite la acţiunea din august. Cele două substanţe vor fi analizate la un laborator pentru a se vedea dacă sunt incluse pe lista celor interzise prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6 din 2010 privind interzicerea plantelor etnobotanice. Surse din rândul poliţiştilor de la Antidrog spun că sunt slabe şanse să se regăsească printre cele 40 de substanţe interzise, aşa cum nici celelalte din magazin nu sunt interzise de lege. "Cei care le fabrică găsesc tot felul de combinaţii. Spre exemplu, am găsit o fată care consumase un amestec din care făcea parte şi otravă de şoareci. Fata a ajuns la Urgenţă cu pulsul la 20", ne-a povestit un poliţist.
Acesta a atras atenţia că în China se cunosc momentan 4.000 de substanţe din care se fabrică produsele etnobotanice. Pentru a opri totuşi fenomenul, reprezentanţii primăriei pun în aplicare hotărârea de consiliu local care interzice astfel de magazine la mai puţin de 2.000 de metri faţă de şcoli, spitale sau biserici. "În baza acestei hotărâri de consiliu local, ne adresă instanţei pentru a suspenda activitatea magazinului. Instanţa va decide", a declarat noul şef al Poliţiei Locale, comisarul Ioan Călugăr. La scurt timp după ce controlul autorităţilor s-a încheiat, numeroşi adolescenţi care aşteptau în apropiere să plece poliţiştii au năvălit pe uşa magazinului de vise pentru a-şi cumpăra substanţele etnobotanice, ce costă între 25 şi 50 de lei plicul.