Primăria cere teren de la CFR pentru un parking în zona gării
- Scris de Luminita Silea
- 30 Noi 2010, 22:40
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Consilierii locali clujeni au adoptat ieri un proiect de hotărâre prin care solicită regionalei CFR Cluj transferul unui teren de 3.800 mp din zona Gării Cluj-Napoca în domeniul public al oraşului. Primarul Sorin Apostu a explicat că este vorba despre un proiect de reorganizare a circulaţiei în zonă, după modelul oraşelor europene, şi de construire a unui parking suprateran.
“Să nu uităm că, în oraşele europene, în zona gărilor există facilităţi de parcare şi acestea sunt amenajate exemplar. La Amsterdam este lângă gară o parcare supraterană pentru biciclete, pe când la Cluj-Napoca zona gării nu face cinste oraşului”, a explicat edilul Sorin Apostu. Acesta a menţionat că municipalitatea doreşte să obţină un teren în zona “«Gării Mici», pe care să amenajeze un parking şi o piaţă modernă. Am discutat despre transferul terenului cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi cu premierul Emil Boc, când au fost în vizită la Cluj. Avem promisiuni că se va adopta o hotărâre de guvern pentru transferul terenului către primărie.
Prin acest proiect de hotărâre propus CL, ne exprimăm intenţia. La momentul potrivit, după ce vom primi terenul, vom da mai multe detalii. Să nu uităm că în zona gării este gândit un punct intermodal care să deservească transportul public metropolitan înspre comunele învecinate şi spre municipiu, prin intermediul căii ferate. Astfel, cetăţenii pot munci în comune sau în oraş şi se pot deplasa mult mai uşor de la şi înspre locul de muncă”, a subliniat edilul. Consilierii locali au aprobat proiectul. Viceprimarul Moisin a precizat că încă nu s-a solicitat şi clădirea «Gării Mici» până când nu va fi lămurită situaţia juridică a imobilului.

Comenteaza