Primăria Cluj ar putea cumpăra sediul unei universități, unde ar urma să învețe elevii din Bălcescu

Primăria Cluj ar putea cumpăra sediul unei universități, unde ar urma să învețe elevii din Bălcescu

Primăria Cluj-Napoca ar putea cumpăra sediul Universității "Dimitrie Cantemir", scos la vânzare pentru aproape 2 milioane de euro. Spațiul ar putea fi utilizat pentru relocarea a 1.000 de elevi de la Liceul teoretic “Nicolae Bălcescu”, unde urmează să se înceapă lucrări majore de modernizare.

Propunerea a venit, în cadrul ședinței de Consiliu Local de miercuri, din partea consilierului local USR Adriana Cristian. 

„Pentru că și noi căutăm soluții, am văzut în presă că sediul Facultății de Drept de la Universitatea Dimitrie Cantemir este pe piață, am înțeles că sunt chiar două, la prețuri decente comparativ cu banca BCR de pe strada Barițiu, la spații similare, și aș vrea să vă solicit să luați în calcul să folosiți dreptul de preemțiune pentru a ne manifesta și noi intenția de achiziție a acestor spații, asta mai ales în condițiile în care știm că avem o problemă cu locurile în școli și vine un proiect foarte important, cel care presupune mutarea a 1.000 de elevi de la Liceul Nicolae Bălcescu pe perioada amenajărilor care sunt mari Din câte știm, în momentul de față nu există un alt spațiu, aceea este o instituție de învățământ și cred că ar fi bine să nu pierdem această ocazie”, a spus Adriana Cristian.

Primarul Emil Boc a afirmat că municipalitatea a identificat deja această posibilitate: "Și noi am urmărit această informație, pentru că subiectul este de interes și pentru noi. Sunt patru clădiri la Dimitrie Cantemir, unul singur intră sub incidența dreptului de preemțiune, fiind în zona de monumente. Acela îl urmărim cu luneta și vedem după aceea, în funcție de costuri, venim și facem analize, dar intenția noastră este aceasta, în direcția pe care și dumneavoastră ați menționat-o".

VEZI ȘI Se vinde sediul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” din Cluj. Fără studenți noi anul acesta!

Comenteaza