Primăria Cluj vrea credit de 80 milioane euro, dar îl poate cheltui abia peste 2 ani. Boc explică la ce îi trebuie banii

Primăria Cluj vrea credit de 80 milioane euro, dar îl poate cheltui abia peste 2 ani. Boc explică la ce îi trebuie banii

Primarul Emil Boc susține că municipalitatea pregătește licitația pentru un credit de 400 de milioane de lei, însă banii nu vor putea fi folosiți mai repede de 2022.

Invitat la Ziua LIVE, Emil Boc a precizat care sunt condițiile în care vor putea fi cheltuiți acești bani, chiar dacă licitația se poate finaliza destul de rapid.

”Mai e mult până atunci, în primul rând să ajungem la finalizarea licitației, iar apoi când ne va da voie Ministerul Finanțelor, care trebuie să se încadreze într-un procent foarte mic de împrumut pentru administrațiile locale din deficitul general al statului. Deja pentru 2020-2021 nu mai există barem, nu mai există portofoliu, deci probabil din 2022-2023 încolo acești bani vor putea fi utilizați. Dar noi am început procedura din timp pentru ca la un moment dat să putem totuși accesa și această resursă financiară atât de necesară pentru modernizarea în continuare a orașului”, a spus Emil Boc.

Primarul explică și de ce are nevoie primăria de acest împrumut. ”Gândiți-vă că noi deja doi ani la rând am pierdut milioane de euro la buget (n.r. după ce cotele părţi din impozitul pe venit nu au mai rămas la bugetul local ci s-au transferat în bugetul național). 16 milioane de euro anul trecut, aproximativ 20 de milioane de euro anul acesta, bani care s-au dus din bugetul nostru. Dacă nu plecau banii aceștia nu aveam nevoie de împrumutul acesta. Banii din credit vor merge la toate proiectele de modernizare majore ale Clujului”.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza