Primăria Clujului intră la Cupa Davis cu numai 5.000 de euro
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 22 Aug 2012, 22:58
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primăria va contribui doar cu suma de 5000 de euro. Căpitanul echipei României, clujeanul Ciprian Porumb, a informat că Primăria şi-a justificat această contribuţie modestă şi că se aşteaptă ca pe viitor lucrurile să se petreacă altfel, dacă va mai fi să avem parte la Cluj de meciuri de Cupă Davis.
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente sportive la Cluj este meciul de Cupa Davis dintre România şi Finlanda. În perioada 14-16 septembrie, jucătorii României vor încerca să se impună în faţa finlandezilor, pentru a putea rămâne în grupa I a zonei euro-africane. Federaţia Română de Tenis a decis ca acest eveniment să se desfăşoare în Sala Sporturilor "Horia Demian", iar primarul Emil Boc recunoaşte că imaginea Clujului va avea foarte mult de câştigat. Cu toate acestea, Primăria nu s-a străduit prea mult în acordarea unui sprijin financiar mai consistent. "Ni s-a solicitat ajutorul şi am decis să alocăm suma de 5.000 de euro, echivalentul în lei", a spus Boc. El admite că se puteau da mai mulţi bani, dar că, din păcate, Primăria poate să facă doar atât: "Da, aşa este, ni s-au cerut mult mai mulţi bani, dat numai cu atât putem contribui. În rest vom mai participa şi altfel la eveniment. Le vom pune la dispoziţie organizatorilor Cazinoul din Parcul Central, pentru a putea să desfăşoare acolo evenimentul tragerii la soţi a jucătorilor".
Căpitanul jucătorilor României, clujeanul Ciprian Porumb, spune că era de dorit un ajutor mai consistent din partea administraţiei locale, dar că a înţeles şi jusitficarea reprezentanţilor Primăriei. "Ni s-a spus că cererea federaţiei a fost depusă prea târziu şi că banii pentru evenimentele sportive s-au împărţit deja", a spus Porumb. În opinia sa, pe viitor Primăria ar putea să se revanşeze. "Dacă meciul acesta va merge bine iar organizatorii vor fi mulţumiţi, sunt convins că vom mai avea parte şi de alte experienţe similare", a spus Ciprian Porumb.