Primăria contraatacă. Nu acceptă anularea concursului pentru filarmonică
- Scris de Luminita Silea
- 30 Iun 2011, 01:14
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primăria Cluj-Napoca va ataca decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de anulare a rezultatului concursului de soluţii privind Centrul Cultural Transilvania. Edilul Sorin Apostu a explicat că decizia este aberantă pentru că obligă primăria să încalce legea şi să rejurizeze proiectele judecate la vremea respectivă fără să se cunoască numele ofertanţilor, făcute publice între timp.
"Decizia CNSC ne spune că se anulează rezultatele concursului şi ne obligă să continuăm jurizarea. Prin felul în care a formulat decizia, aceasta nu poate fi aplicată. Practic, CNSC ne cere să reluăm procedura de jurizare, lucru imposibil, având în vedere că proiectele trebuie sa fie prezentate anonim, iar acest anonimat să fie păstrat până în momentul în care juriul a adoptat o decizie sau a formulat o opinie. Altfel spus, CNSC ne cere să încălcăm legislaţia achiziţiilor publice din România", a subliniat Sorin Apostu. În plus, primarul acuză CNSC că a întârziat proiectul şi că a emis o decizie la 84 de zile de la derularea procedurii de licitaţie, nerespectând termenele legate de soluţionare a contestaţiilor. "Vom ataca decizia CNSC. Sperăm să obţinem un termen de la instanţele clujene pentru luna septembrie, având în vedere importanţa proiectului", a declarat Apostu.
"Vom solicita Curţii de Apel Cluj să anuleze decizia CNSC de reluare a jurizării, pe motiv că nu poate fi aplicată. Am încredere în instanţele clujene, care de atâtea ori s-au demonstrat a fi deschise către procedurile moderne de atribuire a contractelor. Vor vedea cât de lipsită de sens şi motivare concretă este decizia CNSC şi ne vor da câştig de cauză, pentru a putea să ne ţinem de cuvânt şi să oferim clujenilor un panteon al artelor, centrul cultural pe care îl aşteaptă de atâta vreme şi de care avem nevoie ca de aer", a precizat Apostu .
Decizia CNSC în urma contestaţiilor formulate după derularea licitaţiei prevede "reluarea jurizării prin punctarea proiectelor ce respectă cerinţele regulamentului de concurs, precum şi tema de proiectare, cu respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie. Concursul de arhitectură a fost câştigat de VAAL Arhitectură şi Popp & Asociaţii, iar rezultatul a fost anunţat în 7 martie, cel al procedurii fiind comunicat societăţilor în 31 martie. La evaluarea ofertelor s-au acordat 30 de puncte pentru preţ, 10 pentru durata maximă de execuţie şi 60 pentru cea tehnică. Ofertele tehnice au fost punctate de un juriu internaţional, iar punctajele finale au fost calculate de o comisie din cadrul primăriei.
VAAL-Arhitectură (preţ de proiectare 2,16 milioane de lei, termen şase luni) a câştigat licitaţia cu 77,1 puncte, pe locurile următoare clasându-se Carpaţi Proiect (1,4 milioane de lei, 120 de zile) cu 70 de puncte şi Bogart Construct şi Drăgan Architecture (2,57 de milioane de lei, şase luni) cu 51 de puncte. Carpaţi Proiect şi Bogart Construct cu Drăgan Architecture au depus contestaţii la CNSC: două înainte ca primăria să comunice rezultatul procedurii şi alte două după comunicarea acestuia.
Ce spun contestatarii
"Nu cred că e o decizie înţeleaptă (demersul primăriei de a contesta decizia CNSC - n. red.), având în vedere ce s-a descoperit. S-au hotărât anularea rezultatului şi reluarea analizei, cu respectarea regulamentului de concurs şi a temei. Contestaţia primăriei nu are un fundament juridic. Cei de la primărie au invocat, la discuţia de la Bucureşti, faptul că evaluarea a fost făcută de un juriu internaţional, că a fost un concurs internaţional. Dar juriul trebuie să fie informat de regulament. Un astfel de concurs se judecă pe nişte criterii clare, în baza unui regulament şi a unei teme. Eu pot să susţin că am respectat tema în proiectul nostru. Nu contest calitatea propunerii celor care au câştigat, dar a fost altceva decât ce s-a cerut prin temă", a menţionat Adrian Spirescu, arhitect din echipa Carpaţi Proiect. Cei doi participanţi care au depus contestaţii după concurs au invocat faptul că propunerea declarată câştigătoare de către organizatori nu a respectat tema - construirea unei săli de concerte.
Luminiţa SILEA, Kristina REŞTEA