Primăria face planul de cosmetizare a faţadelor din centru

Primăria face planul de cosmetizare a faţadelor din centru
Primarul Emil Boc a declarat că până la mijlocul lunii aprilie specialiştii primăriei vor face o listă cu cele mai degradate clădiri din centrul oraşului pentru ca acestea să poată intra în proces de reabilitare.



 

Directroul tehnic al primăriei, Virgil Poruţiu, a declarat că în cazul clădirilor aflate în proprietate privată, administraţia locală poate interveni cu lucrări doar după un an de zile de la data la care proprietarii au fost somaţi să facă lucrări şi nu le-au executat. Procedura legală, potrivit lui Poruţiu, este ca după ce trece anul, primăria să organizeze o licitaţie în urma căreia să contracteze o firmă, aceasta să facă lucrările, iar apoi instituţia să facă demersuri pentru a-şi recupera banii investiţi de la proprietari.

Primarul Emil Boc anunţa încă din timpul dezbaterilor proietului de buget pe 2013 că va recurge la sancţiuni pentru a-i determina pe proprietarii clădirilor din centrului oraşului să repare faţadele. Mai ales în cazul celor foarte degradate care pun în pericol siguranţa cetăţenilor.

La aceleaşi dezbateri, dar şi la şedinţele Consiliului Local, consilierii USL îi semnalau primarului că tocmai clădirile din propritate instituţie, mai ales cele din Piaţa Unirii şi Eroilor, pun în pericol siguranţa cetăţenilor.

Primăria a mai promis şi în anii trecuţi o listă cu imobilele din centrul oraşului care necesită lucrări de intervenţie, însă aceasta a întârziat să apară.

O edidenţă pusă la dispoziţia mass media de primărie de acum trei ani indica că au fost refaţadizate 45 de clădiri din centrul istoric al oraşului cu bani de la primărie (şi recuperarea acestora în rate de la proprietari). Alte 17 urmau să fie gata la final de 2009-început de 2010.

 

Comenteaza