Primăria face reclamă la vinulde Cotnari
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:42
- Administraţie
- Ascultă știrea

Edilul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a anunţat că a încheiat un protocol inedit cu societatea Cotnari SA Iaşi, producătorul vinului de Cotnari. Fiecare cuplu care se va căsători va primi în dar o sticlă de vin de Cotnari, ambalată special, purtând sigla primăriei şi mesajul “Casă de piatră!”.
“Sper ca această striclă de vin, alături de buletinul de căsătorie, să reprezinte un stimulent pentru tineri”, a spus Apostu. El a mai informat că propunerea de a oferi mirilor câte o sticlă de vin a venit din partea companiei din Iaşi.
De la începutul anului şi până în prezent au fost încheiate 394 de căsătorii civile, faţă de 346 în aceeaşi perioadă din 2009. în total, anul trecut s-au căsătorit 2.400 de cupluri, în 2008 numărul lor fiind de 2.531.