Video Exproprieri pentru lărgirea unor artere de circulaţie, parcuri şi noi cartiere la Cluj. Boc: "Bugetul pentru 2019 va fi extrem de dificil"

Exproprieri pentru lărgirea unor artere de circulaţie, parcuri şi noi cartiere la Cluj. Boc: "Bugetul pentru 2019 va fi extrem de dificil"

Primăria Cluj-Napoca începe exproprierile pentru o serie de proiecte ce vizează, în special, lărgirea unor artere de circulaţie şi amenajarea de noi spaţii verzi. 

Sunt vizate următoarele zone din Cluj-Napoca: 

Statul ia 28 milioane de euro, UE dă peste 200 de milioane 

Conform primarului Emil Boc, Clujul riscă să piardă 28 de milioane de euro şi în 2019, adică o treime din bugetul de investiţii, pierdere rezultă din diminuarea cotelor din impozitul pe venit care revin municipiului. Totuși, administraţia locală încearcă să acopere această pierdere din fonduri europene. 

"Pierdem 28 de milioane de euro anual. Sper să nu pierdem şi anul acesta, dar nu am nicio veste de la Guvern. Nici că da, nici că ba. Nu transpiră nimic, nu ştiu ce au de gând guvernanţii, dar "no news" înseamnă deocamdată menţinerea politicii de anul trecut, cu acelaşi nivel al cotelor defalcate care să revină municipalităţilor, care înseamnă că pierdem în continuare bani care ni s-ar fi cuvenit şi care merg, ştiu eu, la bugetul central. Acum avem nevoie mai mult ca niciodată de banii aceştia pentru că intrăm în perioada exproprierilor. 

Pentru exproprieri ne trebuie bani. La Bună Ziua, la strada Mărginaşă pentru lărgire, pentru terenuri în Mănăştur, la strada Moş Ion Roată pentru accesul spre cimitir, pe strada Soporului, parcurile din Bună Ziua şi din Zorilor pe care intenţionăm să le facem, Parcul Est. Ne trebuie bani şi pentru locuinţe sociale, pe care fie le construim, fie le închiriem, fie oferim subvenţie la plata chiriilor.

De asemenea, avem pasajele din Mărăşti şi Tăietura Turcului sau avansarea documentaţiei necesare pentru trenul regional şi metrou. Bugetul pentru 2019 va fi extrem de dificil. Aceşti bani europeni ne ajută foarte mult la modernizarea Clujului şi să acoperim o parte din pierderile pe care le suferim la bugetul local prin nealocarea cotelor defalcate", a declarat Emil Boc, în cadrul matinalului Realitatea FM Cluj. 

Municipiul Cluj-Napoca a pierdut 28 de milioane de euro în urma diminuării cotelor din impozitul pe venit care revin municipiului. Pana în 2018, municipiului îi revenea un procent de 41,7% din cota de 16% care se plătea de către toți salariații din oraș.

Pentru a se păstra aceeași sumă de bani ca în 2017, trebuia ca această cotă de 41,7% sa fie majorată la cel puțin 60%, însă s-a majorat de la 41,7 la doar 43,3%. Diferența de 28 de milioane de euro înseamnă o pierdere directă la bugetul municipiului, pierdere care reprezintă o treime din bugetul de investiții. 

În 2018, municipalitatea clujeană a semnat 14 contracte de finanțare din fonduri europene însumând 109 milioane de euro. Au fost depuse alte 25 de cereri pentru proiecte de 110 milioane de euro, iar până în martie vor mai fi depuse încă două proiecte, de 10 milioane. În total, primăria susţine că va implementa 41 de proiecte finanţate din fonduri europene de 230 de milioane de euro. 

Comenteaza