Primăria mută romii de pe Coastei şi Cantonului în locuinţe la Pata Rât
- Scris de Luminita Silea
- 15 Dec 2010, 00:33
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Consilierii locali au adoptat ieri un proiect de hotărâre privind atribuirea unor locuinţe sociale persoanelor fără adăpost de pe strada Coastei şi Cantonului. Proiectul a fost trecut pe ordinea de zi ca o informare, edilul Sorin Apostu menţionând că are totuşi nevoie de acceptul consilierilor pentru mutarea romilor în noile locuinţe pe care municipalitatea le-a amenajat la Pata Rât.
Consilierii locali au acceptat ieri ca locuinţele (20 de apartamente de 16 mp şi 20 de 18 mp) să fie atribuite în primul rând grupurilor de romi de pe Coastei care au domiciliul stabil în Cluj-Napoca şi buletin, aceasta fiind şi condiţia de eligibilitate. În urma verificărilor efectuate în 8 decembrie de poliţiştii comunitari, au fost identificate 56 de gospodării pe strada Coastei, în care locuiesc 64 de familii cu un total de 270 de persoane, din care 164 de adulţi şi 106 minori. Dintre aceştia, 143 au domiciliul stabil în Cluj-Napoca (93 pe strada Coastei, iar restul în alte zone din oraş - n. red.), 18 persoane figurează cu lipsă spaţiu, 18 au domiciliul în alte localităţi, iar 91 de minori locuiesc cu părinţii. “Mai întâi, vor primi o locuinţă cei cu domiciliul pe Coastei, apoi cei din alte zone. Cei care nu stau la Cluj vor fi trimişi în localităţile de origine”, a explicat primarul. Repartizarea se va încheia până la finalul acestui an.
DISTRIBUIE
Comenteaza