Primăria se mai alege cu un proces pentru traseele din Floreşti şi Baciu

Primăria se mai alege cu un proces pentru traseele din Floreşti şi Baciu
Fany a făcut plângere prealabilă împotriva deciziei AGA din cadrul Asociaţiei Metropolitane de Transport, prin care o serie de trasee din Baciu şi Floreşti au fost atribuite Companiei de Transport Public.

Compania Fany vrea exclusivitate pe traseele din Baciu şi Floreşti. În acest sens, directorul Cristitian Măhălean spune că societatea pe care o reprezintă va face tot ce este posibil pentru a-şi recâştiga drepturile. Fany este pregătită să deschidă noi acţiuni în instanţă, atât împotriva Primăriei Cluj-Napoca, cât şi împotriva primăriilor Floreşti şi Baciu, dar şi împotriva Companiei de Transport Public (fosta RATUC) şi Consiliului Judeţean. În şedinţa Consiliului Local de joi va fi prezentată plângerea prealabilă formulată de Fany, legat de traseele suplimentare din Baciu. Urmează ca plenul să decidă dacă va ţine sau nu seama de atenţionările Fany.

Consiliul Local Cluj Napoca trebuie să decidă, joi, dacă va păstra decizia adoptată de Adunarea Generală a Asociaţiei Metropolitane de Transport, având în vedere că firma Fany a depus o plângere prealabilă şi ameninţă că va dechide un proces în sensul acesta. Directorul Fany, Cristian Măhălean, spune că firmei Fany i s-a încălcat dreptul de exclusivitate, pe care îl obţinuse prin licitaţie publică, pentru rutele din Floreşti şi Baciu.

"Este total ilegal ceea ce a făcut Primăria Cluj cu această Asociaţie de Transport în Comun. Ne încalcă drepturile şi veţi vedea că vom avea câştig de cauză în instanţă", a subliniat Măhălean. Acesta a precizat că mai sunt şi alte oraşe în care regiile de transport au încălcat drepturile operatorilor privaţi. "Peste tot, operatorii de transport au avut câştig de cauză. În Bucureşti, de pildă, operatorii privaţi au obţinut despăgubiri de la RATB, care tot aşa, îşi asumase pe nedrept o serie de trasee. Avocaţii noştri vor face tot ce este necesar pentru a ne recâştiga drepturile", a subliniat reprezentantul Fany.
Sursele ZIUA de Cluj au informat că Fany a deschis un proces şi împotriva Companiei de Transport Public, dar şi împotriva comunei Baciu. De asemenea, ar urma să fie atacată şi decizia recentă pe care adoptat-o Consiliul Local Floreşti, în privinţa introducerii noilor trasee: strada Bucium (Cluj-Napoca) - strada Someşului - strada Horea - strada Mihail Kogălniceanu - strada Gheorghe Doja - strada Simion Bărnuţiu; strada Bucium - strada Poligonului - strada Tăuţiului - strada Cetăţii - intersecţie Eroilor până la Multiserv şi respectiv Floreşti sat cu întoarcere în sensul giratoriu din Luna de Sus.

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, spune că nu înţelege atitudinea companiei Fany. "Nu înţeleg ce drepturi încălcăm. Compania Fany are exclusivitate pe traseele pe care le-a obţinut în licitaţie. Compania de Transport va opera pe alte trasee. Aşa e corect, aşa este democratic. Cetăţenii au de unde alege. Nu înţeleg de ce compania Fany consideră că e normal să deţină monopol pe întreaga comună. N-a câştigat toată comuna, a câştigat doar un număr de trasee. Noi le oferim posibilitatea cetăţenilor să aleagă", a comentat primarul Horea Şulea.

El consideră că nemulţumirea companiei Fany este neîntemeiată, mai ales că aceasta îşi păstrează toate drepturile, inclusiv subvenţiile acordate de primăriei: "Pensionarii şi elevii, beneficiari de subvenţii, care vor dori să circule în continuare cu Fany vor primi aceleaşi drepturi". Şulea a explicat că Primăria va acorda adeverinţe pentru beneficiarii de subvenţii, urmând ca aceştia să aleagă între Fany şi Compania de Transport, în funcţie de serviciile pe care le preferă, fără ca cineva să fie privat de aceste ajutoare.

Comenteaza