Primăria vrea să lărgească strada Fagului. Se fac măsurători cu drona

Primăria vrea să lărgească strada Fagului. Se fac măsurători cu drona

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat la ZIUA LIVE  că în prezent se studiază ce soluții există pentru a lărgi strada Fagului până la strada Bună Ziua, astfel încât să aibă o ampriză de 16 metri.

”Un  proiect pe viitor este lărgirea străzii Fagului. Acolo lucrurile sunt mai complicate, casele sunt mai la stradă și nu avem ampriza de 16 m, cum a fost la Bună Ziua, unde pentru lărgirea străzii au fost afectate câteva proprietăți, dar nu case. Pe Fagului am făcut câteva măsurători cu drona, tocmai pentru a vedea câte case sunt afectate și cum le afectăm. Nu putem să trecem cu strada prin casa omului. Deocamdată suntem doar la stadiu de studiu. Abia apoi va trebui să vedem ce soluții găsim”, a spus Dan Tarcea.

Viceprimarul a adăugat că măsurătorile respective au cuprins și zona Borhanci, unde se are în vedere lărgirea drumului de la Borhanci la Bună Ziua. ”Aceasta este următoarea etapă. E nevoie ca oamenii care locuiesc în Borhanci să aibă o variantă să iasă înspre Calea Turzii”.

În ceea ce privește sensul giratoriu din Borhanci, veștile sunt parțial bune: ”Într-adevăr e un proiect despre care discutăm de mai bine de doi ani. Acolo am avut o discuție foarte constructivă cu cei de la USAMV, care au dezmembrat din parcela lor terenul de aproximativ 1,2 ha pentru a putea fi cedat către primărie. Dar respectiva bucată de teren are un statut special, ca stațiune de cercetare. Asta înseamnă că nu poate să fie expropriată, proprietarul este statul român. Ca să putem merge mai departe trebuie modificată legea. La această componentă am făcut deja demersurile, s-a depus un proiect de lege de către deputatul Sorin Moldovan. S-a dezbătut în Senat și are avizul la Camera Deputaților, și urmează să intre pe ordinea de zi”, aspus viceprimarul.

Reorganizarea acelei zone va fi însă mai aplă din punct de vedere al traficului. ”Acolo există o servitute de utilitate publică pentru că va fi și nodul de la centură. Așa că am demarat procedura împreună cu centura metropolitană. Deci acest drum de legătură se proiectează împreună cu centura. Se lucrează la componenta de proiectare, vom extinde până la strada Lăcrămioarelor și Constantin Brâncuși, vom face și câteva exproprieri, astfel încât traficul din cartierul Borhanci să se poată desfășura în condiții normale”, a explicat viceprimarul.

O lărgire a carosabilului este planificată și în altă parte foarte aglomerată a orașului, zona străzii Mărginașe. Aceasta e foarte importantă pentru circulația pe axa est-vest. ”În maxim 2 săptămâni sper să avem soluția finală, să putem vota în consiliu local și să dăm drumul lucrărilor. Terenul e în proprietatea USAMV, dar acolo putem face expropriere. Am avut o dezbatere publică, rămân 4 benzi de circulație pe Calea Mănăștur și vom face și piste de biciclete, pe ambele sensuri, vom lua din trotuare. Este drept că încă discutăm dacă facem piste separat sau se va folosi la comun banda dedicată pentru autobuze, în acest caz va fi o bandă cu o lățime extrem de mare, peste 4,5 metri. În mod normal pentru autobuz ajung 3-3,5 metri, dar dorim să circule și bicicliștii în condiții de maximă siguranță”, a mai spus Dan Tarcea.

Comenteaza