Video Primarul Boc a anunțat miza reală a Clujului: „Trebuie să ne extindem pe o arie de 100 de km”

Primarul Boc a anunțat miza reală a Clujului: „Trebuie să ne extindem pe o arie de 100 de km”

Realizarea trenului metropolitan Cluj este unul dintre proiectele de suflet ale edilului Emil Boc, iar acesta a reiterat încă o dată cât de importantă este această investiție.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a vorbit, la ZIUA LIVE, despre a vorbit de legătura pe care clujenii o așteaptă de foarte mult timp: trenul de la gară până la aeroport.

Intrăm în faza finală și cu trenul metropolitan, un proiect la care țin foarte mult. Rămân la convingerea că transportul pe calea ferată este una dintre cele mai eficiente, mai sănătoase și mai moderne modalități de transport. Am văzut peste tot în lume când te duci fie la gară, fie la aeroport, ai conexiuni în orice direcție cu trenul.

Ai aterizat în aeroport, poți să iei trenul, poți să iei metroul și să te duci în orice parte a orașului. Și noi vom avea asemenea conectivități, e adevărat, după 30 de ani de când le au alții. Dar le vom avea și noi, suntem în direcția asta. Vom fi al doilea oraș din România care face acest lucru.

De la aeroport, vei putea să te urci pe tren, apoi să cobori în stația de la IRA și-apoi să te urci în metrou și să mergi în altă direcție. Sau de la gară să vii direct cu trenul metropolitan până la aeroport, acolo va fi un pasaj cu o stație. Să circulăm cum circulă și alții.

De altfel, să mărești aria de locuire a Clujului, să nu ne înghesuim toți aici pe metru pătrat. Nu mai vorbesc de Florești sau Apahida. Zona Clujului trebuie să se extindă pe o arie de 100 de kilometri. Cel puțin până la Huedin și Gherla – Dej, și dincoace de la Cluj la Turda și Câmpia Turzii.

Vorbesc de aria urbană a trenului metropolitan. Să avem tren din 30 în 30 de minute, sau cum ne vor aproba cei de la CFR. Asta este miza: ca oamenii să poată locui în afara Clujului, să poată ajunge la serviciu în Cluj în 30 de minute, așa cum pot ajunge din orice cartier al orașului. Să-i menținem acasă pe tinerii care termină facultatea”, a declarat, la ZIUA LIVE, Emil Boc.

Costul total al trenului metropolitan a fost estimat inițial la 75 milioane de euro, iar anul trecut cifra a crescut la 200 de milioane. Planul de mobilitate urbană, însă, estimează valoarea acestuia la 280 de milioane euro.

Comenteaza