Primarul din Cluj: "Acum nu trebuie tăiate salariile, dar generaţiile următoare vor plăti factura dezmăţului actual"

Primarul din Cluj: "Acum nu trebuie tăiate salariile, dar generaţiile următoare vor plăti factura dezmăţului actual"

Salariile în sectorul bugetar nu trebuie tăiate deocamdată, întrucât România şi Europa se află pe un trend de creştere economică, însă ţara consumă mai mult decât produce, iar mai devreme sau mai târziu generaţiile următoare vor trebui să deconteze nota de plată a acestui dezmăţ, a declarat Emil Boc, fost premier al României în perioada 2008-2012, acum primar al Clujului.

În 2010, în mandatul guvernului Emil Boc, salariile au fost reduse cu 25% în tot sistemul public, în contextul crizei economice mondiale de la acel moment. Boc a fost prezent miercuri, la Bucureşti, la conferinţa "Planul strategic pentru tehnologiile energetice", organizată de Ministerul Energiei, şi a fost întrebat cum caracterizează situaţia economică a ţării, în calitate de fost prim-ministru.

"Vă pot spune foarte sincer şi direct: generaţiile următoare vor plăti factura dezmăţului actual. Să se înţeleagă că nimic nu este gratis pe lumea asta. Cu cât consumi mai mult decât produci, cu atât aduni datorii pe care le vor plăti pe viitor.

Acum suntem într-o perioadă mai fericită, Europa e pe creştere economică, lumea în general e pe creştere economică, costurile de îndatorare sunt mai mici, sunt mulţi dispuşi să te împrumute, cu alte cuvinte astăzi nu avem o problemă majoră.

Dar vă dau în scris că această factură a consumului exagerat de astăzi va fi plătită pe viitor, pentru că aşa e legea firii, când consumi fără acoperire, cineva trebuie să plătească factura. Şi vor plăti, mai devreme sau mai târziu, generaţiile următoare, acest lucru din punctul meu de vedere este foarte clar şi fără echivoc. Când se duce petrecerea şi vine decontul vor fi suferinţe", a arătat Boc.

Întrebat dacă în perioada imediat următoare vor fi necesare măsuri precum tăierea salariilor, el a răspuns: "Nu, nu cred că vor fi tăieri, nu este cazul. Repet: astăzi, şi România, şi Europa sunt pe creştere economică, nu se poate vorbi de aşa ceva, dar în viitor cu siguranţă această factură a creşterilor economice bazate doar pe consum se va plăti mai devreme sau mai târziu".

Jurnaliştii au dorit să afle care ar fi primele măsuri pe care le-ar lua dacă ar fi prim-ministru, iar el a indicat prioritizarea investiţiilor, întrucât bani există, dar nu sunt cheltuiţi eficient. "Ştiţi ce-aş face? De dimineaţă până seara aş vorbi de autostrăzi, infrastructură. Prima dată aş face România competitivă în infrastructură. În al doilea rând, aş face tot ce-mi stă în putinţă să investesc în inovare, în slujbele viitorului.

Avem o generaţie de talente extraordinare în această ţară, e poate cel mai important activ pe care ţara îl are. Slujbele viitorului vor veni din inovare; de acolo ne vom atrage cele mai bune investiţii şi locuri de muncă. Deci inovare în fiecare zi, pentru a ţine România unde este", recomandă fostul premier.

Un alt avantaj mare al României este infrastructura de internet mai puternică decât în alte ţări din UE, pentru că noi am trecut direct la fibră optică. "M-ar preocupa și calitatea vieţii românilor, în special educaţia şi sănătatea. Aici sunt lucrurile unde românii au nevoie de un salt calitativ, pe care să îl resimtă în fiecare spital din această ţară şi în fiecare şcoală", a adăugat Boc.

Întrebat de unde ar trebui luaţi aceşti bani de investiţii, el a afirmat că totul este prioritizarea bugetului.

"Avem cel mai mare buget din istoria României, nu am avut niciodată un asemenea buget. Numai că nu sunt prioritizate investiţiile în concordanţă cu interesele țării. Interesul naţional îţi cere să prioritizezi investiţiile şi le să finanţezi pe acelea aproape de finalizare, nu deschizi alte 10.000 când ai 2.000 de investiţii aproape de finalizare şi care se degradează, dar tu începi altele. Deci trebuie să ai capacitatea şi curajul să faci o prioritizare a investiţiilor în această ţară", a completat Boc.

El şi-a amintit că, atunci când a ajuns premier, erau 46.000 de investiţii declanşate în România, unele chiar din perioada comunistă, iar primul lucru pe care l-a făcut cu Banca Mondială a fost ierarhizarea lor în funcţie de utilitate şi de gradul de finalizare.

"Noi am fost forţaţi să facem asta pentru că nu erau bani, era criză economică. Acum, când nu ai criză economică şi poţi mai detaşat să analizezi lucrurile, trebuie să ne preocupe acele investiţii care aduc valoare adăugată pentru toţi românii. Nu vom fi competitivi dacă nu ne vom axa să ne rezolvăm problemele de infrastructură, de conectivitate între provinciile istorice, între România şi Europa.

Aceasta nu înseamnă doar autostrăzi, dar şi cale ferată, mobilitate alternativă, care trebuie să fie o preocupare pentru noi în marile oraşe. Nu te mai poţi baza pe maşini în marile oraşe. Ne putem baza pe transport public, pe formele de sharing, pe metroul pe care îl deschidem în Cluj, pe trenul metropolitan, pe formele alternative de mobilitate pe care Europa le are de zeci de ani şi pe care noi acum le învăţăm", a conchis primarul Clujului.

Comenteaza