Primarul din Florești s-a dus peste directorii companiei Distribuție Energie Electrică România. Ce a cauzat pana de curent de sărbători

Primarul din Florești s-a dus peste directorii companiei Distribuție Energie Electrică România. Ce a cauzat pana de curent de sărbători

Bogdan Pivariu s-a aflat astăzi la sediul DEER Cluj pentru a discuta despre pana de electricitate care a avut loc pe unele străzi din Florești.

"La momentul preluării mandatului, din studiile făcute reieșea că Floreștiul era pe direcția periculoasă de a se transforma într-o localitate cu valențe de ghetou. De aceea, în ultimii 3 ani, toate proiectele și politicile pe care le implementăm au menirea de a ne devia de la acel traseu periculos și de a ajunge în stadiul de localitate modernă europeană.

Desigur că un astfel de plan nu este ușor de implementat, dar am toată încrederea că reușim să atingem acest obiectiv. Având în vedere această direcție sunt conștient de necesitatea ca nevoile de bază sa fie asigurate. Continuitatea în alimentarea cu energie electrică a locuitorilor este una dintre aceste nevoi «sine qua non». Acesta a și fost primul mesaj transmis către echipa de conducere DEER", a declarat Bogdan Pivariu.

Primarul din Florești a transmis că întâlnirea a fost una foarte productivă, "deoarece am aflat toate detaliile sursei problemei de zilele trecute, dar mai important, am identificat și soluțiile pentru a evita aceste situații pe viitor".

Potrivit lui Pivariu, cauza penei de curent zilele trecute au fost două cabluri de medie tensiune care s-au defectat.

"În ceea ce privesc soluțiile pentru a ne asigura că pe viitor vom evita astfel de situații pot să vă comunic următoarele: compania Distribuție Energie Electrică România are în derulare, pentru zona localității Florești, unul dintre proiectele cu cea mai mare valoare de investiție pentru companie. Acest proiect are deja un grad de implementare în Florești de peste 90%", a mai spus primarul din Florești.

În cadrul proiectului, care are ca termen de implementare luna august 2024, vor fi realizate linii noi de alimentare cu energie electrică atât pentru noile zone urbanizate, cât și pentru cele vechi. Aceste linii noi vor asigura injecții de putere din surse și vor permite o scalabilitate în funcție de necesarul din rețea. De asemenea, vor exista posturi noi de transformare care să asigure o segmentare suficientă a locuințelor, iar în cazul unor avarii excepționale, numărul celor afectați să fie cât mai mic, având astfel și posibilitatea de redistribuire a consumatorilor afectați către alte surse. În plus, cablurile aeriene vor fi introduse în subteran pentru a evita ca acestea să fie afectate de vremea extremă.

Posturile de transformare din Florești vor beneficia de sistemul SCADA, care permite evaluarea rețelelor și posibilitatea de intervenție asupra echipamentelor din posturile de transformare de la distanță, astfel reducând la maxim timpii necesari pentru orice intervenție și chiar detectarea din timp a potențialelor avarii.

"Ca urmare a acestor investiții masive de peste 15 milioane de lei care se fac în infrastructura electrică din Florești, vom ajunge la nivelul rețelelor electrice din Municipiul Cluj-Napoca. Am astfel încrederea că aceste situații neplăcute cu întreruperi în alimentarea cu energie electrică în preajma sărbătorilor vor ține în curând de domeniul trecutului Floreștiului", a conchis Bogdan Pivariu.

AFLĂ MAI MULTE: Crăciun, la lumânare în Floreşti. Al 2-lea an la rând / "Pe 23 nu am avut nici apă, nici curent"

Comenteaza