Primarul din Turda cere părerea cetățenilor despre sălile de jocuri de noroc din oraș: „Vreau să știu ce credeți voi”

Primarul din Turda cere părerea cetățenilor despre sălile de jocuri de noroc din oraș: „Vreau să știu ce credeți voi”
| Foto: Cristian Matei - Facebook

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a lansat o consultare publică pe pagina sa de Facebook, invitând locuitorii să își exprime opinia cu privire la activitatea sălilor de jocuri de noroc din oraș.

„Dragi turdeni, vă invit să vorbim deschis despre sălile de jocuri de noroc din oraș.

Noile reglementări legale ne vor da, ca administrație locală, posibilitatea să intervenim mai ferm în activitatea sălilor de jocuri de noroc – putem impune reguli mai clare privind amplasarea, numărul sau programul lor de funcționare.

Înainte de a lua orice decizie, vreau să știu ce credeți voi”, a precizat primarul din Turda. 

Cum vedeți situația?

  • Ar trebui limitat numărul sălilor de jocuri de noroc?
  • Să fie interzise în apropierea școlilor și a altor instituții publice?
  • Să aibă un program mai restrictiv?
  • Să fie mutate la periferia municipiului?
  • Să fie interzise complet?
  • Sau considerați că nu este nevoie de schimbări?

„Scrieți în comentarii varianta care vi se pare potrivită și, dacă doriți, explicați de ce.

Este un subiect care ține de siguranța, liniștea și sănătatea comunității noastre. Vreau să luăm o decizie împreună, cu responsabilitate și bun-simț”, a mai precizat Cristian Matei. 

Comentariul poate fi SCRIS AICI.

STOP jocurilor de noroc la Cluj

Consilierul județean Bashar Molhem a lansat un apel public, prin intermediul rețelelor de socializare, pentru reglementarea mai strictă a sălilor de jocuri de noroc din Cluj.

Consilierul atrage atenția că, deși pentru unii aceste locuri reprezintă „divertisment”, pentru multe persoane ele pot marca începutul problemelor financiare și emoționale.

„Conform noilor reglementări legale, primăriile pot, de acum, să intervină mai ferm în activitatea sălilor de jocuri de noroc. La Cluj avem astfel de săli peste tot. Cred că a venit momentul să spunem STOP JOC. Să alegem de partea cui suntem: de partea profiturilor rapide sau de partea tinerilor și a familiilor ale căror destine sunt distruse de aceste capcane ale norocului?”, a scris Molhem.

Consilierul a întrebat publicul dacă este mai potrivită interzicerea totală a jocurilor de noroc sau reducerea severă a numărului de săli existente. Aceasta vine într-un context în care autoritățile locale au acum mai multă putere legală de a controla și limita aceste activități.

Reamintim faptul că, primăriile vor putea aproba sau chiar interzice desfășurarea jocurilor de noroc în localitățile pe care le administrează, potrivit unei ordonanțe adoptate de Guvern.

Până în prezent, licența de organizare și autorizația de exploatare permiteau unui operator autorizat să funcționeze pe întreg teritoriul României fără alte avize, aprobări sau taxe locale. Autoritățile locale erau doar notificate înainte de începerea activității, fără atribuții decizionale privind amplasarea sau limitarea acesteia.

Noile prevederi obligă operatorii să obțină acordul primăriilor și o autorizație anuală de funcționare eliberată de administrația publică locală. Autoritățile vor putea aproba sau respinge solicitările în funcție de planificarea urbană, protecția ordinii publice și a sănătății comunității.

Consiliile locale vor putea delimita zonele în care jocurile de noroc sunt permise și vor stabili taxe locale pentru funcționare, calculate în funcție de suprafața spațiului. Taxa va trebui plătită în termen de 30 de zile de la emiterea autorizației.

Comenteaza