Primarul pleacă în delegaţie

Primarul pleacă în delegaţie
În perioada 2-11 octombrie, primarul Sorin Apostu şi consilierul local PDL Marcelus Suciu se vor deplasa la Suwon, Coreea de Sud. “Delegaţia Primăriei Cluj-Napoca a fost invitată de reprezentanţii oraşului Suwon, împreună cu o serie de oameni de afaceri.
Am chemat şi alţi consilieri, însă o condiţie este să ne plătim transportul din propriul buzunar, astfel că a acceptat să vină doar Marcelus Suciu. Cazarea va fi suportată de gazdele noastre”, a explicat ieri Apostu. El a afirmat că se va întâlni cu oficialii oraşului, dar şi cu reprezentanţi ai unor societăţi de investiţii. O altă delegaţie a primăriei va pleca vineri în oraşul Pecs din Ungaria. “Vom participa la mai multe evenimente derulate în cadrul programului Pecs – capitală culturală europeană. Vom avea întâlniri cu oficialii primăriei, dar şi cu reprezentanţi ai unor instituţii de cultură”, a declarat viceprimarul Laszlo Attila. El va fi însoţit în Ungaria de primarul Sorin Apostu şi de consilierul UDMR Molnos Lajos.
Comenteaza