Primarul, “uns” avocat al oraşului

Primarul, “uns” avocat al oraşului
Emil Boc a primit un mandat general de reprezentare a Consiliului Local în litigiile de pe rolul instanţelor. Consilierii l-au pus să-i informeze trimestrial asupra stadiului proceselor.

Opoziţia din Consiliul Local Cluj-Napoca a cerut securizarea mandatului acordat primarului şi au cerut ca acesta să trimită în faţa instanţelor doar consilieri juridici pentru că aceştia dau garanţia celei mai înalte reprezentări a forului local. Puterea n-a acceptat. "Primăria are şi jurişti foarte buni care pot fi folosiţi, având în vedere numărul foarte mare de litigii", a fost justificarea grupului PDL-UDMR.

Consilierii locali au pus pus la îndoială necesitatea acordării unui mandat primarului, în prezent Emil Boc, pentru a-i reprezenta în procesele pe rol, la şedinţa ordinară de la finalul lunii august. "Îl încărcăm degeaba pe primar pentru că pierdem procese din cauza lipsei calităţii procesuale, deoarece anumite contracte s-au gândit prost şi s-au făcut în numele Consiliului Local care nu deţine bunuri în patrimoniu. De aceea avem şi foarte multe probleme cu asocierile Lomb şi Tineretului. În cazul reconvesiei proiectului imobiliar într-un parc fotovoltaic, în loc de CL cum era pe vechea asocieri a apărut Municipiul Cluj-Napoca pentru că acesta deţine terenul în cauză. Mai sunt şi în acest caz procese şi s-ar putea să avem probleme. Oricum până acum am fost reprezentaţi de aparatul de specialitate, aşa că nu văd rostul unui mandat pentru primar", a atras atenţia consilierul local Steluţa Cătăniciu la şedinţa forului local de la finalul lunii august. În absenţa edilului Emil Boc care nu a participat la prima parte a deliberărilor, şeful interimar al serviciului juridic-contencios al primăriei, Marius Szeker, a declarat că mandatul este acordat pentru evitarea cazurilor de invocare a calităţii de reprezentare. "Consiliul Local nu e doar reclamant ci şi pârât", a completat acesta.

Aceasta a sugerat chiar amânarea propunerii pentru găsirea celei mai bune formule pentru reprezentarea Consiliului Local în faţa instanţelor, însă propunerea nu a trecut de votul majorităţii, iar consilierii USL au cerut ca, în schimbul mandatului acordat, primarul să prezinte un raport scris lunar în faţa CL. Nici această propunere nu a fost pe placul majorităţii PDL (deţinută împreună cu UDMR), însă în cazul acesteia s-a ajuns la un compromis: primarul va informa în scris trimestrial consilierii asupra stadiului proceselor din instanţă. "Dorim securizarea mandatului. Vreau să am certitudinea unui rezultat bun în faţa instanţelor. Nu vreau să meargă acolo decât consilieri juridici, nu jurişti. Mă simt mult mai bine apărată atât timp cât sunt oameni recunoscuţi şi care dau garanţia celei mai bune reprezentări a consilierilor", a subliniat consilierul USL Claudia Anastase care a făcut un amendament în acest sens. Fără succes, pentru că grupul PDL-UDMR nu l-a susţinut. "Primăria are şi jurişti foarte buni care pot fi folosiţi având în vedere numărul foarte mare de litigii, nu putem să-i încărcăm doar pe consilierii juridici", a motivat preşedintele de şedinţă Radu Moisin.

În final, consilierii au aprobat proiectul privind acordare mandatului de reprezentare în litigiile din instanţă ale CL. Mandatul general acordat presupune că edilul va semna toate actele procedurale care se vor emite în numele şi pe seama CL, dar şi actele judecăţii - inclusiv formulare de cereri de chemare în judecată, căi de atac ordinare şi extraordinare, acte de renunţare la judecată, tranzacţii, executări silite, dar şi îi acordă dreptul să desemneze o persoană calificată din cadrul departamentului juridic al primăriei pentru a se prezenta în faţa instanţelor, în procesele CL.

 

 

Comenteaza