Primii bani pentru demararea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 14 Feb 2012, 21:52
- Administraţie
- Ascultă știrea

Consiliul Judeţean (CJ), Primăria Cluj-Napoca şi Primăria Floreşti dispun de un fond de 2,5 milioane de lei pentru a demara proiectul Spitalului Regional de Urgenţă. Într-o primă etapă se organizează licitaţia pentru actualizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic ce vizează realizarea acestui obiectiv pe terenul unităţii militare din Floreşti. Ulterior se va demara licitaţia pentru execuţie. Fie se va merge pe varianta parteneriatului public-privat, fie lucrările se vor finanţa printr-un buget multianual de către cele trei entităţi administrative. Preşedintele CJ, Alin Tişe, speră ca lucrările să demareze în vară.
Ministerul Sănătăţii a anunţat autorităţile clujene că nu dispune de resursele necesare pentru a contribui la realizarea Spitalului Regional de Urgenţă din Floreşti, dar că se obligă să le pună la dispoziţie studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic ce vizează acest obiectiv. Potrivit preşedintelui CJ, Alin Tişe, documentaţia tehnică pentru Spitalul Regional de Urgenţă ar fi costat ministerul câteva milioane de euro, însă la acest moment ea necesită a fi reactualizată, ca atare administraţia locală trebuie să investească alţi bani. "Iniţial Ministerul Sănătăţii avea un proiect care implica realizarea unor astfel de spitale de urgenţă în toate cele opt regiuni. Dacă ar intra să ne asigure nouă finanţare pentru spital, ar trebui să procedeze la fel şi în cazul celorlalte regiuni. Ni s-a spus deci că nu sunt bani la acest moment pentru susţinerea acestor obiective. Dar pentru că noi am făcut nişte paşi importanţi, în sensul că dispunem deja de teren, primim documentaţia tehnică gratuit, urmând să o reactualizăm", a explicat Alin Tişe. Ca atare, administraţia judeţeană va semna un protocol de asociere cu Consiliul Local Cluj-Napoca şi cu Consiliul Local Floreşti, urmând să demareze pe cont propriu acest proiect.
"Vorbim, practic, de două etape. În primă fază vom organiza licitaţia pentru actualizarea documentaţiei tehnice. Este vorba despre studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, care aduce unele modificări faţă de propunerea iniţială. Concret, spitalul regional nu va mai avea o capacitate pentru 800 de locuri, ci numai pentru 600 de locuri, raportat la numărul de locuitori din Regiunea de Nord-Vest, adică 3.000.000. Iniţial, proiectul a fost gândit pe un sistem modular, acum trebuie pliat pe structura terenului de care dispunem în Floreşti", a explicat Tişe. Toate aceste condiţii vor fi incluse într-un proiect tehnic, pe baza căruia se va organiza licitaţia de execuţie a lucrărilor. Tişe a informat că fiecare entitate administrativă a alocat un buget. "Consiliul Judeţean a alocat 1.000.000 de lei, Consiliul Local Cluj-Napoca, de asemenea, a alocat 1.000.000 de lei, iar Consiliul Local Floreşti vine cu 500.000 de lei. Rămâne să stabilim pe ce variantă mergem în momentul în care vom demara etapa a doua a proiectului, adică partea de execuţie a lucrării", a spus Tişe.
Cel mai probabil se va merge pe varianta unui parteneriat public-privat. În acest caz, societatea privată va avea obligaţia să asigure investiţia din fonduri proprii, urmând ca ceilalţi parteneri publici să-i asigure posibilitatea de a-şi amortiza costurile. În cazul în care această variantă nu va fi agreată de consilieri sau în situaţia în care nu se vor găsi investitori interesaţi, cei trei parteneri vor susţine acest proiect din fonduri proprii, printr-un buget multianual. "Acest lucru ar însemna ca fiecare dintre noi să alocăm anual câte un buget însemnat pentru a susţine realizarea acestui obiectiv", a precizat Tişe.
Un partener necondiţionat va rămâne totuşi şi Ministerul Sănătăţii, care are obligaţia de a asigura administrarea spitalului de urgenţă, de a-l introduce în circuitul sistemului de sănătate. "Nimeni nu vine să investească peste 120 de milioane de euro dacă nu are siguranţa că acest spital va funcţiona în sistemul public medical. Este vorba despre o unitate care va funcţiona în sistem integrat, urmând să înglobeze toate seţiile de urgenţă din spitalele actuale, cu tot cu medicii specialişti", a spus Tişe. El se arată încrezător că lucrările la spital ar putea începe chiar din această vară.