Primul pas în redesenarea hărții României. Primarii conduși de Boc au făcut propuneri concrete: Floreștiul sau Apahida ar deveni sectoare

Primul pas în redesenarea hărții României. Primarii conduși de Boc au făcut propuneri concrete: Floreștiul sau Apahida ar deveni sectoare

Asociația Municipiilor din România, condusă primarul Clujului, Emil Boc, a schițat un proiect de lege care vizează „unificarea voluntară” a municipiilor cu UAT-urile limitrofe. 

Primul pas este modificarea Codului Administrativ astfel încât să fie prevăzută „unificarea administrativă voluntară”.

Potrivit unui document, primarii localităților desființate devin automat viceprimari ai noii entități care la cârma căreia va fi primarul localității cu rangul mai mare. De asemenea, noul consiliu local va fi format până la finalul mandatului dintr-un număr de consilieri egal cu suma numărului de consilieri locali aleși.

Următorul pas este punerea în practică a unificării. În acest caz sunt propuseuse două variante. Ambele pornesc de la referendumul local. Una prevede ca localitățile care s-au unit cu municipiul să devină sectoare ale acestuia.

Varianta 1

Referendum local -> Hotărâri ale consiliilor locale -> Proiect de lege privind reorganizarea administrativă a UAT-urilor componente, inițiat de MDLPA

Varianta 2

Referendum local -> Hotărâri ale consiliilor locale -> Proiect de lege privind reorganizarea administrativă a UAT-urilor componente, inițiat de MDLPA. Aplicarea prevederilor art. 100 alin. (2) și (4) din Codul administrativ, privind crearea la nivelul municipiilor de subdiviziuni administrativ teritoriale. Aceasta ar presupune ca la nivelul fiecărui municipiu și comună/comune care doresc/realizează referendum, să se promoveze o lege specială prin care comunele/orașele care s-au unit cu municipiul pot deveni sectoare ale acestuia cu toate atribuțiile prevăzute în legea de reorganizare.

În prezentarea publică, Boc vorbește despre avantaje aduse comunitățiilor sărace prin "anumite facilități administrative”, dar în proiectul prezentat nu se regăsesc acestea. Primarul Clujului explică necesitatea unificării municipiilor cu localitățile limitrofe.

"Urmare a evoluției municipiilor și transformării lor în adevărate centre de dezvoltare, relațiile dintre acestea și celelalte UAT din zona periurbană au devenit din ce în ce mai strânse. Pe de o parte, municipiile au nevoie de un spațiu mai larg pentru dezvoltare și, în același timp ,ele au capacitatea financiară, tehnică și dispun de resurse umane pentru a asigura serviciile publice necesare unei locuiri la nivel european în întreaga zonă de influență.

Pornind de la această necesitate, în ultimii 10-15 ani, în jurul municipiilor, în mod deosebit a celor reședință de județ, s-au înființat zone metropolitane având ca scop dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun.

În cadrul zonelor metropolitane, autoritățile deliberative și executive de la nivelul fiecărui UAT component își păstrează autonomia locală în condițiile legii. Aceasta a condus la o serie de disfuncționalități în activitatea zonelor metropolitane, în mod deosebit legate de luarea deciziilor, precum și de interes, uneori diferit față de realizarea unor lucrări, precum și de prestarea unor servicii publice comune la nivelul zonei respective", se arata în prezentarea documentului, potrivit hotnews.ro.

Propuneri de modificare care pot fi permise și de Codul administrativ:

1. Finalizarea mandatului de 4 ani a consiliilor locale. Noul consiliu local să fie format până la finalul mandatului dintr-un număr de consilieri egal cu suma numărului de consilieri locali aleși.

2. Primarul localității cu rangul cel mai mare finalizează mandatul de 4 ani, iar primarii localităților unificate de rang inferior devin de drept viceprimari, indiferent de numărul de viceprimari permis de rangul localității.

3. Viceprimarii în funcție ai localităților unificate își finalizează mandatul de 4 ani de consilier local.

4. Taxele și impozitele locale se vor armoniza gradual, într-o perioadă care include și durata mandatului următor celui în care s-a stabilit unificarea voluntară.

5. Alte măsuri derogatorii de la legislația în vigoare, cuprinse în scrisoarea comună de intenție a autorităților administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale interesate şi în documentația întocmită de acestea.

De precizat că întâlnirea AMR la care s-a prezentat proiectul a participat și premierul Florin Cîțu care a declarat că ideea este „interesantă”. „Sunt mai mulți lideri în PNL care împărtășesc această opinie. Încă nu a fost ridicată la nivel de coaliție, dar mie mi se pare o idee interesantă. Arată progres”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă.

În urmă cu două săptămâni, primarul Clujului a relansat ideea regionalizării României printr-o comasare a județelor în regiuni ar facilita atragerea de fonduri europene și, de asemenea, ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani.

Documentul integral poate fi consultat AICI.

Comenteaza