Prioritate pentru autobuze, dinspre Florești. Ce se întâmplă cu parcările la bordură din Mănăștur

Prioritate pentru autobuze, dinspre Florești. Ce se întâmplă cu parcările la bordură din Mănăștur

Primăria Cluj-Napoca vrea să fluidizeze circulația mijloacelor de transport în comun dinspre Florești spre Cluj-Napoca. Comisia de Circulație a municipalității a înaintat o propunere privind locurile de parcare la bordură de pe Calea Florești, de pe sensul spre oraș.

"Pot să vă spun că lucrăm la intrara în Cluj-Napoca și avem o propunere de la Comisia de Circulație, pentru traficul dinspre Florești spre oraș, pentru a fluidiza transportul în comun. În principiu, este o propunere pe care eu o susțin. Așadar, venind dinspre Florești, parcările care acum sunt oblice și care, adesea, obturează o bandă de circulație, să fie longitudinale, niciuna nu este cu abonament. Măsura de fluidizare va funcționa fie permanent, fie pe intervale orare, vom vedea. Astfel, autobuzul poate să circule mai repede când vine spre oraș, pe Calea Florești. Studiem și cealaltă parte", a explicat edilul Clujului, Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Comisia de Circulație nu a dat încă un răspuns privind benzile dedicate de autobuz sau cele auto reversibile pentru Calea Moților. 

Comenteaza