Probleme financiare la Polivalentă? De ce au apărut acuzaţiile

Probleme financiare la Polivalentă? De ce au apărut acuzaţiile
Primăria Cluj-Napoca vrea să acorde compensaţii financiare societăţii care administrează Sala Polivalentă. Consilierii opoziţiei susţin că societatea înregistrează pierderi în fiecare an şi că a fost administrată "foarte prost, total netransparent".

UPDATE:  „Cei de la PSD dau semne că nu înţeleg cum funcţionează lucrurile în administraţia locală. Sala Polivalentă este un obiectiv de utilitate publică, care aduce Clujului un uriaş profit de imagine. Ne aduce beneficii pe orizontală şi pe verticală. Dacă PSD vrea să închidem Polivalenta, atunci să închidem şi şcolile, şi parkingurile, şi parcurile, pentru că nici acelea nu aduc profit.

Să nu mai oferim transport gratuit pentru vârstnici sau persoane cu dizabilităţi, pentru că nu câştigăm bani de pe urma lor. Ar trebui să punem taxe mai mari la creşe, să închidem ştrandul Sun sau baza sportivă din Gheorgheni. Ceea ce aduc Clujului Sala Polivalentă, stadionul, Cazinoul nu se poate cuantifica în bani şi înseamnă dezvoltarea oraşului.

Cine doreşte să pună barieră acestei dezvoltări nu înţelege nimic din administraţia locală, că nu are ce căuta în Consiliul Local (CL) sau în Parlamentul României. Aş fi priceput dacă Sala Polivalentă nu aducea evenimente; atunci am fi putut să nu băgăm bani în susţinerea ei. Dar organizatorii nu mai au loc şi sala este mereu plină.

Tarifele pentru meciuri, antrenamente şi evenimente la Sala Polivalentă sunt aprobate în CL. Le amintesc celor din PSD că, în mandatul trecut, consilierul lor Ovidiu Chifor s-a bătut ca un leu pentru preţuri mai mici, astfel încât sportivii să îşi permită să joace şi să se antreneze acolo. Actualii consilieri uită aceste demersuri. Este un populism ieftin făcut de PSD", a declarat viceprimarul Dan Tarcea. 

ZIUA de CLUJ a cerut un punct de vedere şi conducerii Sălii Polivalente. 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Consilierii locali PSD Cluj au atras luni atenția asupra unei "posibile intenții a primăriei de a acoperi pierderile Sălii Polivalente prin compensații de la bugetul local". Sociali-democraţii susţin că, în ultima ședință a Consiliului Local, s-a discutat demararea unui studiu privind analiza costurilor Sălii Polivalente, pe baza căruia municipalitatea să poată acorda compensații financiare pentru "cheltuieli de exploatare în serviciu public".

„Atragem atenția în mod public asupra unei posibile intenții a municipalității de a acoperi mascat pierderile Sălii Polivalente, sub eticheta unei cerințe a Consiliului Concurenței. Deși primarul Emil Boc declară că Sala Polivalentă va înregistra pierderi în acest an, ca urmare a perioadei de inactivitate pe fondul investiției recente, trebuie reamintit că Sala Polivalentă a înregistrat pierderi în fiecare an de funcționare.

Este o dovadă în plus a faptului că Sala Polivalentă e administrată foarte prost, total netransparent, fără măsuri vizibile de recuperare a pierderilor, de creștere a gradului de ocupare, în fine, de eficientizare a activității", acuză opoziţia din Consiliul Local, într-un comunicat trimis redacţiei ZIUA de Cluj.

Consilierii PSD susţin că "singurele activități pentru care acestea (compensaţiile financiare - n. red.) se pot acorda țin de serviciul public (cluburi de tineret, nu cluburi sportive private, și unități de învățământ)".

"Suntem de acord cu susținerea proiectelor pentru tineret, dar, în condițiile în care nu există, momentan, mai mult decât o intenție de găzduire a unor ore de educație fizică în sala mică, nu vom accepta ca finanțarea prin compensație să se facă pentru amortizarea pierderilor cauzate de un management defectuos. Avem un precedent, Cluj Arena, și nu dorim repetarea acestui mod de lucru iresponsabil", au transmis reprezentanţii opoziţiei.

Aceştia propun, în schimb, finanţarea şcolilor care nu au săli de sport: "Posibilitatea închirierii spațiului pentru unitățile de învățământ care fie nu au sală de sport, fie nu pot uza de ea din cauza lipsei condițiilor necesare pentru desfășurarea activității e, aparent, o soluție bună, însă greu de implementat, fiindcă orarul strâns al elevilor și al profesorilor de educație fizică nu le va permite acestora deplasări periodice între unitatea de învățământ și Sala Polivalentă. De aceea, bugetarea unităților de învățământ care au reale probleme cu sălile de sport ar fi un plan mult mai fericit pe care municipalitatea ar trebui să-l dezvolte pentru elevii noștri".

Comenteaza