Programul „Anghel Saligny” trimite 20 mil. lei la Florești. Ce proiecte primesc finanțare

Programul „Anghel Saligny” trimite 20 mil. lei la Florești. Ce proiecte primesc finanțare
| Foto: arhiva

Primăria comunei Florești a depus trei proiecte pentru a obține finanțare prin Programul Național de Investiţii „Anghel Saligny”. Potrivit ministerului Dezvoltării, doar trei dintre acestea au fost selectate.

Lista obiectivelor de investiţii finanţate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny”, a fost finalizată pentru alte patru judeţe, printre care şi Clujul, a anunţat vineri ministrul Cseke Attila.

Cea mai mare comună din țară a primit finanțare pentru trei proiecte: cel mai important și unde este prevăzută cea mai mare sumă vizează realizarea canalizării în satul Tăuți, singurul sat din comună care nu are sistem de canalizare.

• Execuție, extindere și modernizare sistem de canalizare menajeră în localitatea Tăuți, comuna Florești ‐ județul Cluj - 14.942.646 lei;

• Extindere rețele de utilități publice, apă, canalizare și iluminat public stradal pentru proiectul „Modernizare străzi și amenajări urbanistice prin extindere platformă drumuri în comuna Florești, jud. Cluj-faza I”: 2.739.797,55 lei;

• Extindere rețele de utilități publice – apă, canalizare menajeră și iluminat public stradal pentru proiectul „Modernizare prin asfaltare străzi locale în localitatea Florești, comuna Florești, județul Cluj”: 2.252.895,42 lei.

Trei din opt la Florești

„Comuna Florești a depus 8 proiecte pe Programul Național de Investiţii „Anghel Saligny”. Toate vizează modernizări, extinderi de apă-canal. Este foarte important pentru noi să accesăm aceste fonduri pentru a putea grăbi modernizarea și a rezolva cât mai multe probleme în comunitatea noastră”, declara, la ZIUA LIVE, primarul Bogdan Pivariu, în urmă cu câteva luni.

Pentru judeţul Cluj, ministerul va finanţa 108 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.219.900.480,46 lei.

Prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localităţi (apă, reţele de canalizare şi de gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile.

Vezi AICI ce proiecte primesc finanțare la Cluj-Napoca.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...