Proiectul de dezvoltare a judeţului va îngloba şi o strategie culturală

Proiectul de dezvoltare a judeţului va îngloba şi o strategie culturală
Institutul Român de Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) s-a angajat să sprijine activitatea celor cinci comisii de specialitate însărcinate de Consiliul Judeţean (CJ) să elaboreze o strategie de dezvoltare a culturii în Cluj.

Vicepreşedintele CJ Fekete Emoke a transmis că IRCETT va furniza consultanţă de specialitate pentru elaborarea acestei strategii. La rândul lor, preşedinţii celor cinci comisii de specialitate şi-au luat angajamentul ca în septembrie să pună la dispoziţia IRCETT analizele SWOT sectoriale referitoare la domeniile culturale corespunzătoare ariei lor de activitate.

Vicepreşedintele CJ Fekete Emoke a avut ieri o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanţii comisiilor de specialitate care au rolul de a elabora o strategie de dezvoltare a culturii judeţului. La întâlnire a participat şi şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath, şi preşedinţii celor cinci comisii de specialitate, Guttmann Szabolcs Istvan, Călin Stegerean, Marius Tabacu, Victor Cubleşan şi Szakats Istvan. Alături de ei au fost prezenţi şi reprezentanţii celor mai semnificative instituţii culturale din judeţ, împreună cu reprezentanţi ai ONG-urilor, dar şi IRCETT. Institutul a fost desemnat prin licitaţie publică să elaboreze Strategia de Dezvoltare a Judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020. Planul de dezvoltare culturală ar urma să fie inclus în această nouă strategie a judeţului Cluj, a transmis Fekete Emoke. În acest sens, în urma întâlnirii de ieri s-a stabilit ca reprezentanţii IRCETT să sprijine activitatea celor cinci comisii de specialitate prin furnizarea consultanţei de specialitate şi metodologice. La rândul lor, la finele lunii septembrie preşedinţii celor cinci comisii de specialitate urmează să pună la dispoziţia IRCETT analizele SWOT sectoriale referitoare la domeniile culturale corespunzătoare ariei lor de activitate.

 

 

Comenteaza