Proiectul pentru Parcul Farmec, desființat de activiști. "E de proastă calitate, iar Canalul Morii va rămâne o groapă de gunoi"

Proiectul pentru Parcul Farmec, desființat de activiști. "E de proastă calitate, iar Canalul Morii va rămâne o groapă de gunoi"

Activiştii de mediu reclamă că proiectul Primăriei Cluj-Napoca privind amenajarea Parcului Farmec din cartierul Mărăști este dictat de Serviciul spații verzi fără a ține cont de crearea de calități urbane.

"Proiectul prezentat de viceprimarul Dan Tarcea pentru Parcul Farmec este de o calitate proastă! Este un proiect fără viziune și fără strop de creativitate dictat de Serviciul spații verzi al primăriei în funcție de cantități de materiale și nu ține cont de crearea de calități urbane. Modelul de bune practici “Verde pe Canalul Morii”, care activează zona începând din 2017, este ignorat total în proiectul propus.

Direcțiile și serviciile din subordinea primarului una zic și alta fac sau nu vorbesc între ele: pe de-o parte se laudă că inovează spațiul verde clujean și deschid orașul spre apă și, pe de altă parte, aruncă bani (32.000 de lei) pe proiecte care opresc accesul la Canalul Morii prin garduri vii demodate, ziduri de beton și stâlpi de iluminat din altă epocă.

Canalul Morii nu este deloc scos în evidență și va rămâne o groapă de gunoi (cum este acum). Sprijinim campania „Verde pe Canalul Morii” care propune gradene de acces la apă, toalete accesibile pentru diverse categorii de utilizatori, renunțarea la gardurile vii care nu mai au niciun rol funcțional și estetic în secolul XXI, regândirea iluminatului, relocarea parcărilor care ocupă și acum spațiu verde, o legătură între maluri mai bine studiată", se arată într-o postare pe pagina de Facebook Someșul nostru.

În cadrul aceleași postări, activiștii de mediu, respectiv Asociația Societatea Organizată Sustenabil - SOS Cluj, fac următoarele propuneri: 

1. Primăria să își ia în serios declarațiile că “înverzește” Clujul cu proiecte de calitate care scot în evidență natura din oraș (Someșul, Canalul Morii, lacurile din Parcul Est) și să comunice acest lucru tuturor funcționarilor, inclusiv Serviciului spații verzi care a scris tema de proiectare pentru Parcul Farmec.

2. Să se dezbată transparent toate proiectele care privesc amenajarea de spații verzi în cadrul CIIC (nu doar cele reușite). Deci așteptăm o prezentare a proiectului Parcului Farmec de către firma care l-a propus și integrarea dezbaterii în discuția despre un master plan pentru întreaga lungime a Canalului Morii.

3. Cerem o strategie pe termen lung și mediu și o conducere competentă la Direcția ecologie și spații verzi din subordinea primăriei", mai transmit activiştii de la Someşul Nostru", se mai arată în postare.

Farmec cu 2,5 milioane de lei. Cum va arăta parcul din Mărăști

În ședința de Consiliu Local din 31 octombrie 2019 a fost votat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea și reabilitarea Parcului Farmec din Cluj-Napoca.

Se vor realiza sectoare de odihnă pasivă, sectoare pentru mișcare, loc de joacă pentru copii, zone verzi de recreere, mobilier urban nou și se va păstra biodiversitatea Canalului Morii. Vegetația existentă degradată va fi înlocuită și vor fi plantați noi arbori și arbuști. Aleile pietonale, fântâna și sistemul de iluminat vor fi modernizate, vor apărea un grup sanitar modern, cișmele ornamentale, rastel de biciclete și amenajări în jurul apei. Valoarea investiției este de 2,5 milioane de lei, cu TVA, iar durata de realizare, de 16 luni.

Verde pe Canalul Morii. Exerciţiu pentru cartiere mai prietenoase în Cluj

Amintim că, în 2018, o echipă de tinere arhitecte cu inițiativă a lucrat cu vecinii din zona Scorţarilor – Parcul Farmec (cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca) într-un proces de consultare care a imaginat moduri în care spațiul dintre blocuri ar putea fi mai bine folosit împreună. Primul experiment de reorganizare de cartiere s-a concretizat, duminică, într-un picnic intitulat sugestiv “Verde pe Canalul Morii”.

Concret, vecinii au fost invitaţi la socializare şi o masă comună pe petecul de verdeaţă din spatele Parcul Farmec. Au fost construite și piese de mobilier urban, precum un pod peste canal și un foișor de joacă pentru copii (în cadrul ediției 2019). Mai multe detalii, AICI!

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza