Promisiuni de la Ministerul Sănătății pentru parking-ul de la Oncologie / Dezbatere publică pentru cel modular din Gheorgheni

Promisiuni de la Ministerul Sănătății pentru parking-ul de la Oncologie / Dezbatere publică pentru cel modular din Gheorgheni

Patru parking-uri are în lucru Primăria Cluj-Napoca, cu termen de finalizare 2020, iar altele sunt în pregătire. Un proiect va fi supus dezbaterii publice. 

Mogoşoaia 9 (Mănăștur) - termen de finalizare este iulie 2020

Capacitate de 292 locuri de parcare din care: 2 pentru persoane cu dizabilităţi şi 9 pentru maşini electrice (5 cu echipament şi 4 fără echipament), 24 de locuri motociclete/mopede şi 59 de locuri pentru biciclete,din care 25 în incintă închisă

Primăverii 9 (Mănăștur) -  termen de finalizare în august 2020

Capacitate de 266 locuri de parcare din care: 7 pentru persoane cu dizabilităţi, 27 pentru maşini electrice plus 4 locuri pentru motociclete/mopede şi 14 locuri pentru biciclete;

Primăverii 20 (Mănăștur) - termen de finalizare în iulie 2020

Capacitate de 379 locuri de parcare din care: 16 pentru persoane cu dizabilităţi, 4 locuri motociclete/mopede şi 60 locuri pentru biciclete;

Haşdeu (central) -  termen de finalizare în septembrie 2020

Capacitate de 316 locuri de parcare din care: 6 pentru persoane cu dizabilităţi, 10 pentru maşini electrice, 4 locuri motociclete/mopede şi 11 locuri pentru biciclete.

Promisiuni de la Ministerul Sănătății pentru parking-ul de la Oncologie 

"Așteptăm avizul de la Ministerul Sănătății, am vorbit cu ministrul Pintea, care m-a asigurat că are pregătite actele la minister pentru a ne încredința terenul pentru construcția parking-ului pentru cei care au atât de mare nevoie de el îb acea zonă", a declarat edilul Clujului, Emil Boc. 

Dezbatere publică pentru parking-ul modular din Gheorgheni 

Liviu Rebreanu 2 (Ghoergheni) - parking modular, realizat pe structură uşoară, şi PUZ pentru zona Titulescu. S-a discutat în Comisia de Urbanism din 17 mai 2019. "Acest proiect va fi pus în dezbatere publică, în cadrul Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică (CIIC), la clădirea Casino din Parcul Central. Din câte știu, este o premieră pentru Cluj, nu mai știu să existe astfel de proiecte nici în Transilvania", a punctat Boc. 

VEZI ȘI Clujul are deja un parking modular. Premiera Primăriei, "suflată" de un privat

Se pregătește șantierul pentru Avram Iancu

De asemenea, cotinuă discuțiile pentru parking-ul de la Catedrala Greco-Catolică din Cipariu, pentru cel de la Billa, iar pentru garajul prvivat de pe strada Avram Iancu a fost eliberată autorizația de construire, se așteaptă începerea lucrărilor. Acesta va fi ridicat pe o parcelă în suprafaţă de 2.113 mp şi va fi dispus astfel: două subsoluri, parter, trei etaje şi terasă. În total va avea o suprafaţă de 9.984 mp, din care 549 reprezintă funcţiuni comerciale/ servicii, alimentație publică, funcțiuni administrative/ birouri. Conform proiectantului - biroul de arhitectură Dico şi Ţigănaş - garajul suprateran ar urma să dispună de 333 de locuri de parcare, între care şi locuri speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi, plus locuri de parcare pentru biciclete.

 

 

 

Comenteaza