Update PSD şi Alin Tişe, război pe 1,7 milioane de euro. Unde au ajuns până la urmă banii

PSD şi Alin Tişe, război pe 1,7 milioane de euro. Unde au ajuns până la urmă banii
| Foto: Consiliul Judeţean

În contextul în care Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a distribuit 1,7 milioane de euro primăriilor din județ, proiect care s-a lovit de opoziția PSD, Alin Tişe le-a trimis primarilor o scrisoare în care susţine că social-democrații sunt "împotriva sprijinirii proiectelor de dezvoltare a colectivității". În replică, PSD a calificat scrisoarea drept minciună și dezinformare.

Este vorba de 8.053.000 de lei, sumă ce provine din cota de 17,25% din impozitul pe venit încasat de Finanțele Publice și care trebuie distribuită, conform legii, administrațiilor publice locale pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital sau pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală.

În condițiile în care multe comune depind în mare parte din sumele de la buget pentru a putea funcționa, este de înțeles de ce cele aproximativ 1,7 milioane de euro au stârnit această dispută.

În scrisoarea trimisă primarilor din județ (click aici pentru document), președintele CJ Cluj face un istoric al situației și le spune edililor că "în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Cluj din data de 14 s eptembrie 2018 am inițiat un proiect de hotărâre în vederea nominalizării sumei de 8.035 mii lei. (...) În urma procedurii de supunere la vot a proiectului de hotărâre, am constatat că acesta nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiind respins și, astfel, întârziindu-se alocarea de fonduri pentru susţinerea proiectelor comunităţii dumneavoastră".

Alin Tişe le-a comunicat primarilor modul în care au votat consilierii județeni în 14 septembrie:
- voturi "pentru" -  Tişe Alin, Mânzat Marius, Tuluc Călin, Groşan Nicolae, Mărginean Andrei, Pop Ligia, Hodorogea Anca, Andro Marinel, Sămărtean Iuliu, Drăghici Dumitru, Bălaj Marius, Keizer Robert, Enyedi Tamas, Deak Ferencz, Vakar Istvan Valentin, Marchiş Angela
- voturi "împotrivă", abţineri şi consilieri care nu au votat - Nati Ariton, Vitan Alexandu, Lăpuşan Remus Gabriel, Chiorean Laura, Bota Ioan, Pop Petre, Mătuşan Vladimir, Oprea Laurenţiu, Popovici Alin, Luca Viorel

"În acest context, meţionez faptul că cei care nu au votat sau care s-au abţinut de la vot au fost împotriva sprijinirii proiectelor de dezvoltare a colectivităţii pe care o conduceţi", a precizat Tişe în epistola către primari.

Proiectul a fost supus din nou la vot, în următoarea şedinţă a CJ şi a fost aprobat de majoritatea consilierilor.

"În urma supunerii la vot am constatat cu surprindere faptul că, din nou, acest proiect nu a fost votat de către grupul PSD, sens în care redau mai jos situaţia voturilor consilierilor judeţeni prezenţi la şedinţa ordinară din data de 27 septembrie 2018:
- voturi "pentru" - Tişe Alin, Tuluc Călin, Groşan Nicolae, Mărginean Andrei, Haiduc Cristian, Pop Ligia, Hodorogea Anca, Simplicean Horea, Andro Marinel, Sămărtean Iuliu, Marc Marinela, Drăghici Dumitru, Bălaj Marius, Gîrboan Gabriela, Keizer Robert, Szocs Endre, Lorinczi Zoltan Laszlo, Deak Ferencz, Vakar Istvan Valentin, Felezeu Călin, Marchiş Angela
- voturi "împotrivă", abţineri şi consilieri care nu au votat - Sălătioan Vasile, Cuibus Valentin, Lăpuşan Remus Gabriel, Chiorean Laura, Bota Ioan, Nati Ariton, Pop Petre, Vitan ALexandru, Mătuşan Vladimir, Oprea Laurenţiu, Luca Viorel, Secară Dorel", îşi încheie Alin Tişe scrisoarea către primarii din judeţ.

PSD: "Minciună şi dezinformare la Consiliul Judeţean Cluj"

"Minciuna şi dezinformarea sunt principalele instrumente de comunicare ale preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, cel mai recent exemplu fiind o scrisoare trimisă primarilor clujeni", susține PSD într-un comunicat transmis ZIUA de CLUJ.

“Binenţeles că niciun consilier judeţean social-democrat nu va vota vreodată mascarada politică pe care o propune preşedintele zero realizări. În practică, fondurile alocate primarilor PSD şi ALDE sunt ciopârţite de majoritatea liberală din Consiliului Judeţean Cluj. Prin această scrisoare, preşedintele zero realizări, dl. Alin Tişe, demostrează că desconsideră inteligenţa şi eficienţa primarilor clujeni”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele in terimar al PSD Cluj.

Proiectul de hotărâre prin care au fost alocate fondurile pentru primăriile din județ poate fi consultat AICI.

UPDATE - În "dans" a intrat şi PNL Cluj

"Este din ce în ce mai evident faptul că singurul obiectiv al PSD este acela de a se opune oricăror încercări ale administrațiilor din România și mai ales ale celor liberale, de a dezvolta comunitățile locale. Acțiunile disperate ale consilierilor județeni ai PSD Cluj de a bloca distribuirea de către Consiliul Județean a sumei de 1,7 milioane de Euro către primăriile din județ, este un gest incalificabil și abuziv. Mai mult, asistăm astăzi la o serie de reacții spasmatice pe acest subiect ale unor lideri pesediști care nu au reușit să direcționeze 1 leu către proiectele județului Cluj, singurul lor merit pentru pozițiile ocupate la București fiind prieteniile cu condamnatul penal Liviu Dragnea. Cetățenii județului Cluj trebuie să știe că singurul vinovat pentru blocarea proiectelor comunităților și pentru buna funcționare a primăriilor este PSD Cluj. Consilierii județeni și liderii acestui partid sunt capabili doar să împroaște cu incompetență și rea credință, cu scopul de arunca județul Cluj în subdezvoltare, așa cum încearcă să facă cu întreaga Românie", se arată într-un comunicat trimis ZIUA de Cluj de PNL Cluj.

Comenteaza