PUZ pentru un nou ansamblu pe strada Soporului, în dezbatere publică

PUZ pentru un nou ansamblu pe strada Soporului, în dezbatere publică

Primăria Cluj-Napoca a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea unui plan urbanistic zonal care prevederea ridicarea unui nou ansamblu imobiliar pe strada Soporului.

Este vorba despre un teren de circa 2,7 ha delimitat de strada Soporului în partea de sud, culoarul Becașului în partea de nord și canal colector ce deversează în pârâul Becaș în partea de vest. Beneficiarii sunt Varga Ioan Alexandru și I&C Transilvania Construcții.

Terenul este încadrat din punct de vedere urbanistic preponderent în UTR UM3, adică zonă de urbanizare-zonă mixtă cu regim de construire deschis, adiacentă principalelor artere de trafic, iar parțial în zonă verde cu culoar de protecție a apelor și zonă de circulație rutieră, pentru care regulamentul urbanistic prevede obligativitatea realizării unui PUZ.

PUZ pentru un nou ansamblu pe strada Soporului, în dezbatere publică

Prin acest proiect se dorește realizarea unui ansamblu imobiliar mixt, cu funcțiuni de locuințe colective și spații comerciale la parter, o creșă și spații verzi cu acces public nelimitat. Necesarul de locuri de parcare este de circa 700, acestea fiind prevăzute ca în proporție de minim 75% să fie realizate ca parcări subterane.

Totodată pentru modernizarea circulației, lărgirea străzii Soporului la o ampriză de 30 de metri și realizarea unui străzi noi adiacentă pârâului Becaș, investitorul va ceda primăriei o suprafață de 4.884 de metri pătrați de teren.

Regimul maxim de înălțime admis în zonă este de 9 etaje (maxim 34 de metri), cu un procent de ocupare a terenului de maxim 50% și un coeficient de utilizare a terenului de 2,4.

Investitorul va trebui să realizeze și să predea primăriei clădirea viitoarei creșe. De asemenea, acesta trebuie să realizeze și legătura, respectiv brațul 5, la sensul giratoriu de la intersecția străzii Alexandru Vaida Voevod cu strada Unirii, în corelare cu etapa II a proiectului centurii metropolitane, aceasta având regimul de drum de legătură.

Proiectul este în dezbatere publică până în 27 martie pe site-ul primăriei.

 

Comenteaza