Regândirea Someșului: sunt propuse 6 PODURI NOI, toate pietonale. Cum se modifică platoul Sălii Sporturilor

Regândirea Someșului: sunt propuse 6 PODURI NOI, toate pietonale. Cum se modifică platoul Sălii Sporturilor

Spaniolii de la Practica și-au prezentat proiectul pentru refacerea malurilor Someșului. ”Respectă în proporție de 90% proiectul care a câștigat concursul de soluții”, a spus arhitectul-șef Daniel Popa.

Jose Mayoral, reprezentantul societății de arhitectură Practica, din Spania, cea care a câștigat concursul de soluții ”Rethinkink Someș”, a prezentat marți proiectul concret de plan urbanistic zonal, la Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU). Propunerile sunt verzi: ”dorim să lăsăm natura să recucerească malurile”, a spus spaniolul.


Mayoral a explicat că, în viziunea Practica, malurile trebuie conectate mai bine cu Someșul. De aceea, s-a gândit un sistem de terase și gradene, îndreptate către râu.


Ce propun spaniolii, în sinteză:

  • Șase poduri PIETONALE noi, de la vest la est: capătul străzii Donath, conexiune cu ștrandul Sun; Parcul Rozelor, conectat cu plaja din Grigorescu (acest pod a fost cerut insistent de societatea civilă, ca legătură pentru traficul pietonal și velo, dar ignorată ani la rând de Primărie); Cluj Arena, legat de strada Gavril Muzicescu, continuare spre strada Sigismund Toduță; podul Nemților, lângă Casa Tranzit; un pod peste Nadăș, în lungul Someșului, ca legătură a parcului Feroviarilor cu Armătura; Parcul Armătura, legătură cu platformele industriale Carbochim- Unirea, în perspectiva că acestea se vor moderniza.
  • Zona platoului Sălii Sporturilor se va reorganiza. Va rămâne o parcare temporară, dar cea mai mare parte a betonului va lăsa locul vegetației și va putea găzdui evenimente publice.
  • Scuarul de lângă Camera de Comerț și Industrie ar urma să fie remodelat; acolo vor fi gradene și spațiul se va conecta cu actuala parcare din spatele instituției, unde se va realiza o piațetă.
  • Strada Gavril Muzicescu va fi pietonalizată, iar strada Sigismund Toduță va fi gândită cu piste de biciclete, pentru a fi o conexiune naturală la podul care ar urma să vină dinspre Cluj Arena.
  • Zona Someșului din dreptul Sălii Sporturilor va avea insulițe legate de mal cu podețe de lemn

Proiectul nu merge mai departe de Parcul Armătura, iar zona de est a lipsit din prezentare. ”Se va face un plan integrat de dezvoltare, care va ține cont de toată lungimea Someșului”, a spus Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei.

Banii pentru proiecte ar urma să vină din fonduri europene. ”Acesta este un proiect-fanion pentru obținerea unei finanțări europene. Vorbim de soluții de mobilitate sustenabilă în oraș, alei pietonale, spații verzi. Vom etapiza proiectele, cu prioritate pentru cele care se realizează pe spații aflate în patrimoniul Primăriei”, a subliniat Cîmpean.

Pentru realizarea proiectului, firma spaniolă Practica a colaborat, la nivel local, cu Planwerk, societatea de arhitectură care a redesenat Piața Unirii și Piața Lucian Blaga.

Specialiștii prezenți la comisie au ridicat mai multe probleme.

S-a întrebat despre canotaj pe Someș, iar realizatorii au confirmat că există prevăzute debarcadere și platforme pe râu, în dreptul Sălii Sporturilor, pentru agrement.

Dispariția parcării de la Sala Sporturilor ”Horia Demian” a fost un alt motiv de îngrijorare, având în vedere că este mai tot timpul plină de mașini. S-a propus realizarea unui parking subteran în zonă, acoperit cu vegetație. ”Este o idee bună. Ne vom gândi la această posibilitate”, a spus viceprimarul Dan Tarcea.

Comenteaza