Restricții de circulație în două localități din Apahida. Ce străzi sunt afectate
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:34
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primăria comunei Apahida anunță restricții de circulație în două localități.
În data de 27.09.2025, între orele 08:00 și 14:00, circulația va fi închisă pe tronsonul străzii 1 Mai din localitatea Sânnicoară, pentru desfășurarea lucrărilor de așternere a stratului asfaltic, aferente obiectivului de investiții: „Modernizare străzi în comuna Apahida – Etapa 1”. Accesul va fi interzis pe durata lucrărilor.
De asemenea, în data de 26.09.2025, între orele 09:00 și 15:00, circulația va fi închisă pe strada Principală „2” din localitatea Sub Coastă, pentru desfășurarea lucrărilor de așternere a stratului asfaltic, aferente obiectivului de investiții: „Modernizare străzi în comuna Apahida – Etapa 1”. Accesul va fi interzis pe durata lucrărilor.
„Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniențe și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Primăriei Apahida.