Resursele agricole din judeţul Cluj, scoase de la naftalină VIDEO

Resursele agricole din judeţul Cluj, scoase de la naftalină VIDEO
Zonele din judeţul Cluj unde există resurse agricole nevalorificate suficient vor fi radiografiate în cadrul unui studiu internaţional derulat de Agro Transilvania Cluster, cu sprijinul Consiliului Judeţean, în parteneriat cu USAMV Cluj-Napoca.

Se pune întrebarea "De ce acum? De ce este necesar? E nevoie de o fotografie reală pentru a vedea şi a identifica toate oportunităţile de dezvoltare. Facem acest lucru în perspectiva intervalului 2014.-20120 pentru a vedea toate posibilităţile de dezvoltare în domeniul agricol în judeţul Cluj, încât să ajutăm acele proiecte care considerăm că sunt viable prin consultanţa de la nivelul asociaţiei", a menţionat Ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi reprezentantul forului în Agro Transilvania Cluster.

În cadrul studiului echipei de studenţi de la USAMV Cluj, din ţară şi străinătate, coordonaţi de un cadru universitar vor aplica chestionare atât administraţiilor locale, cât şi fermierilor "mai reprezentativi" din fiecare zonă. De asemenea, toţi cei interesaţi din localităţi vor putea răspunde la chestionare.

"Dorim să punem la aceeaşi masă iniţiativa de la nivelul judeţului cu autorităţile şi cu serviciile deconcentrate care se ocupă de domeniul agricol.
Primarii sunt foarte interesaţi de această problemă, ne-au asigurat de concursul lor. Va fi un chestionar la nivelul administraţiei, altul va circula pe la toţi locuitorii care sunt interesaţi de subiect şi consilierii locali vor dezbate în şedinţă de consiliu local documentul final care va fi pus la dispoziţia primăriei", a adăugat Oleleu.

Reprezentantul USAMV Cluj, profesorul Felix Arion a precizat că studiul va oferi o ierarhie a priorităţilor în domeniul agricol de la nivelul judeţului Cluj.

"Ce este diferit în acest studiu este componenta calitativă, ne intersează resursele care sunt la nivelul comunităţilor locale, în special cele care nu sunt (suficient) valorificate. Este cercetare calitativă pentru că dorim să vedem opinia şi aşteptările locuitorilor din zonele respective", a mai specificat Arion. "Vrem să avem o radiografie la nivel judeţean, să vedem unde există interes economic, unde există resurse care pot fi folosite în comun şi nu sunt folosite. Scopul este de a reduce lanţul de la producător la consumator; în contextul în care vedem că produsele din Cluj nu se regăsesc suficient de mult pe tarabe, pe rafturile magazinelor".

"Vom încerca împreună cu Ministerul Agriculturii să găsim pârghiile pentru sprijinirea acestei iniţiative", a precizat parlamentarul Alexandru Cordoş, prezent la conferinţa de presă. "Vorbim despre a implementa o strategie după ce avem toate datele la nivelul judeţului Cluj. După cum o afirmă şi sloganul cluster-ului este o şansă pentru fiecare agricultor; este o altă viziune, vorbim de dezvoltarea agriculturii, de cercetare, de o reevaluare a strategiilor judeţului".

Studiul va fi demerat în această toamnă, iar bugetul este unul minim, de aproximativ 300-400 de lei, au precizat reprezentanţii Agro Transilvania Cluster.

 

Comenteaza