Revin școala și traficul. Asfaltările finalizate pentru acest moment, în centru și cartiere

Revin școala și traficul. Asfaltările finalizate pentru acest moment, în centru și cartiere
Primăria a comandat Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) mai multe lucrări peste vară, iar acestea au fost finalizate până duminică.

Primăria a recomandat RADP, structură aflată în subordinea sa, să îmbunătățească infrastructura rutieră a Clujului peste vară. Ideea era ca lucrările să fie efectuate până la începerea școlii, când valorile de trafic revin la valori foarte ridicate. Ei bine, reprezentanții RADP susțin că toate lucrările comandate sunt finalizate.

Prețul plătit: în ultima perioadă s-a lucrat inclusiv nopțile, iar duminică au fost două ture de angajați ai regiei care au venit la serviciu. Cele mai importante lucrări țin de reorganizarea traficului prin crearea de bretele și realizarea unor sensuri giratorii în Mănăștur, la intersecțiile Izlazului/Mehedinți și Câmpului/Calea Mănăștur. Alte bretele s-au realizat în Zorilor și Mărăști.

"Le cerem scuze clujenilor pe care i-am deranjat cu lucrările de noapte. Știm însă că au înțeles și că acum se bucură de străzile proaspăt asfaltate. Nu a fost ușor, dar duminică am terminat lucrările și le-am cerut foarte serios celor din Primărie să se gândească la alte lucrări pe care să ni le încredințeze în perioada următoare", a spus Ion Pantelimon, directorul RADP.

Ce s-a finalizat peste vară:

  • Lărgire Observator/Viilor (Zorilor)
  • Lărgire Câmpului/Izlazului (Mănăștur)
  • Lărgire Izlazului/Mehedinți, sens giratoriu (Mănăștur)
  • Lărgire Câmpului/Calea Mănăștur, sens giratoriu (Mănăștur)
  • Asfaltare Grigore Alexandrescu (Mănăștur)
  • Lărgire Aurel Vlaicu/Fabricii (Mărăști)
  • Asfaltare Calea Turzii
  • Lărgire Piața Cipariu
  • Asfaltare Fântânele (Grigorescu)
  • Asfaltare Traian

Tot la capitolul realizări putem include asfaltările a 31 de curți de grădințe, școli și licee. Ultimele lucrări au fost cele din Piața Cipariu și Traian. Strada Traian a fost terminată duminică după-amiază, fără marcaje însă; este vorba despre tronsoanele dintre Căii Ferate și Iuliu Coroianu, respectiv între ansamblul imobiliar de pe amplasamentul fostei fabrici Prodvinalco și Podul Traian. Mai urmează să se facă lucrări între străzile Iuliu Coroianu și Emil Petrovici.

Până în 15 septembrie urmează să se încheie lucrările la Piața Unirii. Aceasta a fost finalizată pe latura sa nordică, unde s-a realizat și un trotuar care nu exista, între parcare și carosabil. Ce a mai rămas de făcut este un colț rotunjit de pe latura sudică. Lucrările nu sunt realizate însă de RADP, ci de o societate privată, ARL.

Comenteaza