S-a mai obținut un AVIZ pentru centura metropolitană. Boc: ''Acum totul ține de Guvern"

S-a mai obținut un AVIZ pentru centura metropolitană. Boc: ''Acum totul ține de Guvern"

Primăria Cluj-Napoca a mai obținut un aviz pentru centura metropolitană

„Ieri am primit avizul Autorității Aeronautice Române. Mai sunt doua avize de obținut, unul de la CFR pentru că trebuie să corelăm proiectul pasajului de la Tăietura Turcului cu centura. Acestea trebuie să fie corelate perfect”, a declarat primarul Emil Boc, la un post de radio local. 

Proiectul prevede construirea de drumuri noi cu cel puțin 4 benzi sau lărgirea drumului existent. Prima etapă cuprinde 65 km de centură și de drumuri de legătură, dintre care TR35 are 41 km, iar a doua, drumuri de legătură de 30 km, dintre care Apahida - 2,2 km, Florești - 7 km și Cluj-Napoca – 21 km. 

Centura metropolitană va începe din Gilău, de la nodul Autostrăzii Transilvania, traversând zona de nord a comunelor Floreşti şi Gilău şi municipiul Cluj-Napoca, până la Apahida, unde va face joncţiunea cu Centura Vâlcele - Apahida. Investiţia în acest proiect va depăşi 250 de milioane de euro, din care 150 de milioane bani europeni.

Comenteaza