S-a semnat contractul pentru stadionul de pe Dealul Feleacului

S-a semnat contractul pentru stadionul de pe Dealul Feleacului
Primăria comunei Feleacu a parafat acordul-cadru pentru stadionul de 7,1 milioane de lei ce urmează să fie amenajat pe un teren cu panoramă asupra Clujului, în zona Valea Căpriorii - Prundărie. Astăzi trebuie să se semneze contractul pentru proiectarea obiectivului, de 200.000 de lei.
Primarul Nicolae Balea a declarat că nu a primit nicio contestaţie la licitaţia din iulie pentru proiectarea şi execuţia bazei sportive din comuna învecinată municipiului Cluj-Napoca. “Am semnat astăzi (ieri - n. red.) contractul cu societatea clasată pe primul loc la licitaţie, Axa Câmpia Turzii, la valoarea de 7, 1 milioane de lei. Potrivit caietului de sarcini, aceştia ne-au prezentat, la capitolul lucrări de construcţie similare, mai multe blocuri în Târgu-Mureş şi o sală de sport în comuna Mihai Viteazul, de 11,9 milioane de lei. Miercuri vom semna primul contract subsecvent pentru proiectarea bazei sportive din comună, în valoare de peste 200.000 de lei”, a spus edilul.

Proiectul include un stadion de 1.500 de locuri, un hotel cu 28 de camere şi două terenuri de antrenament. Locul pe care se va dezvolta este situat pe platoul din Valea Căpriorii - Prundărie şi oferă o panoramă deosebită asupra oraşului Cluj-Napoca. Lucrările vor fi achitate eşalonat, în patru ani, de la bugetul comunei. “Dorim ca, după etapa de proiectare, să ne ocupăm de construcţiile anexe stadionului, iar de teren începând de la anul, pentru a fi realizat cap-coadă. Dacă ne-am apuca anul acesta de pregătirea amplasamentului, ar trebui să executăm în sezonul rece lucrările de taluzare şi celelalte intervenţii”, a afirmat Balea.


Comenteaza