Salarii de 5.000 de euro pentru o lună la o primărie din Cluj

Salarii de 5.000 de euro pentru o lună la o primărie din Cluj
Salarii de 20.000 pe lună pentru membrii de sindicat din Primăria Dej. Salariaţii şi-au câştigat în instanţă drepturile restante din 2005, iar municipalitatea are conturi blocate în valoare de 500.000 de euro.

Primăria Dej a fost executată silit pentru 500.000 de euro. Banii reprezintă drepturi salariale neplătite, potrivit sindicaliştilor. În urma deciziei instanţei, cei 230 de membri de sindicat ai Primăriei din Dej vor primi, fiecare, pe luna septembrie, salarii între 10.000 şi 20.000 de lei. Primarul municipiului susţine că e discriminatoriu să beneficieze de drepturile câştigate doar membrii de sindicat care lucrează în instituţie.

"Am câştigat în instanţă drepturile salariale şi am solicitat executarea silită. Este vorba de drepturi salariale în valoare de 25% lunar plus indicii de inflaţie. Salariaţii Primăriei care sunt şi membri de sindicat vor primi toată salarii între 10.000 şi 20.000 de mii de lei", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, liderul Sindicatului Edilica, Daniel Ciascai.

În replică, primarul din Dej susţine că nu e corect ca doar membrii de sindicat să beneficieze de drepturile salariale câştigate. "Este vorba despre sporuri de dispozitiv, dar nu ştiu dacă toţi au fost la dispoziţia primarului. E o nedreptate. Cum să le acorzi dreptul doar unor salariaţi iar colegilor nu?", a comentat primarul din Dej, Costan Morar.

Sindicaliştii susţin că este vorba despre sporuri de dispozitiv şi indemnizaţii de concediu în valoare totală de 26 de miliarde de lei vechi. "Au fost viraţi 500.000 de euro, echivalentul a 22 miliarde de lei vechi. Mai trebuie viraţi 4 miliarde pe anul 2009", a spus Ciascai.

Edilul municipiului Dej susţine că e discriminatoriu ca doar o parte din angajaţii Primăriei să beneficieze de drepturile câştigate în instanţă. "E o situaţie de criză. Nu e uşor să ai conturile blocate cu aşa sumă. Am avut grijă ca, în urma blocării conturilor, să putem plăti salariile pe luna august. Am plătit suma integral, în valoare de 22 miliarde de lei. Prin distribuirea multianuală vom plăti 145.000 de lei luna viitoare. Totuşi, eu am o neîmpăcare: Primăria are datorii către BCR în valoare de 315 miliarde de lei, împrumut contractat de fostul primar. Măcar o parte din aceste sume datorate ar fi trebuit plătite atunci din acest împrumut", a comentat primarul municipiului Dej, Costan Morar.

În Primăria Dej lucrează 400 de funcţionari. Bugetul propriu al Primăriei dejene este de 360 miliarde lei vechi.

 

Etichete
Comenteaza