Sancțiuni de peste 25.000 de lei aplicate de Poliția Locală Cluj-Napoca

Sancțiuni de peste 25.000 de lei aplicate de Poliția Locală Cluj-Napoca
Poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Ordine Publică şi Trafic Rutier au desfăşurat marți, 13 septembrie 2016, o acţiunie de verificare în cartierul Mănăştur.

Au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 25.525 lei pentru nereguli precum: opriri/staţionari neregulamentare a autovehiculelor, depozitări necontrolate sau pentru fapte de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Situația amenzilor aplicate:

- 70 sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei, conform OUG 195/2002 şi 140 de puncte de penalizare pentru oprirea/staţionarea neregulamentară a autovehiculelor pe carosabil, în valoare de 10.125 lei

- 24 sancţiuni contravenţionale conform HCL 61/2014, pentru ocuparea trotuarului, în valoare de 4800 lei

- 3 sancţiuni contravenţionale conform HCL 109/2010, pentru nerespectarea standurilor de taxi, în valoare de 300 lei

- 3 sancţiuni contravenţionale conform HCL 191/2009, din cauza unor depozitări necontrolate, în valoare de 3.500 lei

- 11 sancţiuni contravenţionale conform HCL 150/2009, pentru lipsa documentelor, în valoare de 6500 lei;

- 2 sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/1991, în valoare de 200 lei, pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice

- o sancţiune contravenţională conform Legii 422/1999, privind combaterea cerșetoriei, în valoare de 100 de lei.

Astfel de verificări sunt efectuate zilnic de polițiștii locali în toate zonele din municipiu, informează Biroul Mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.

 

Comenteaza